Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

luni, 4 ianuarie 2016

Președintele Iohannis își vrea casa înapoi. Curtea de Apel Brașov a stabilit un nou termen, pentru 25 ianuarie

Magistraţii de la Curtea de Apel Brașov trebuiau să se pronunţe, astăzi, asupra contestaţiei în anulare făcută de şeful statului, pe 27 noiembrie, pentru recuperarea imobilului pierdut în centrul Sibiului. Procesul a fost amânat amânat pentru 25 ianuarie

 „Această soluție după parerea mea nu e bună, mă nemulțumește, împreună cu avocații mei căutăm cele mai bune căi de contestare a soluției”, a declarat Iohannis după ce a aflat că a pierdut una dintre casele deţinute. Magistraţii au respins în 12 noiembrie recursul declarat de soţii Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil din centrul istoric al Sibiului fusese anulat. Scandalul a pornit de la un imobil naționalizat, cumpărat de chiriași în 1997. Doi ani mai târziu, o persoană care a susţinut că este nepotul foștilor propietari a contestat tranzacția iar aceasta a fost lovită de nulitate. Soții Iohannis au cumpărat apoi imobilul de la presupusul nepot. Chiriaşii au contestat însă calitatea de nepot a bărbatului care le-a vândut casa soţilor Iohannis, iar instanța le-a dat dreptate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu