Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

vineri, 22 ianuarie 2016

Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu

La 22 ianuarie 1862 s-a format, la Bucureşti, primul guvern unitar al României, sub conducerea lui Barbu Catargiu.

Barbu Catargiu a fost, fără îndoială, una dintre cele mai ilustre figure ale politicii româneşti din secolul al XIX-lea.

Jurnalist şi politician român de succes, Catargiu a ocupat funcţia de prim-ministru al României până pe data de 20 iunie 1862, când a fost asasinat.

Acest politician conservator a fost, de fapt, primul prim-ministru al statului român, patriot desăvârşit, demn urmaş al unei vechi familii boiereşti, al cărui motto după care se călăuzea era "Totul pentru Ţara, nimic pentru noi".

A fost un exigent bărbat de stat, care a servit drept model pentru tinerii săi adversari liberali din acea perioadă, Mihail Kogălniceanu şi Ion C. Brătianu. Datorită calităţilor sale, a fost numit iniţial Ministru al Finanţelor de către Alexandru Ioan Cuza.

A făptuit o serie de reforme revoluţionare, astfel încât istoricii îl consideră şi astăzi drept cel mai european om politic al epocii sale.

A interzis totuşi adunările publice, inclusiv adunarea de comemorare a Revoluţiei de la 1848, fapt care i-a adus animozităţi.

Personalitatea sa cu convingeri puternice i-a făcut pe adversarii săi din ambele tabere politice să se unească în "Monstruoasa Coaliţie" care apoi l-a mazilit pe Cuza. Radicalii liberali şi ultraconservatori au decis se pare, asasinarea premierului Barbu Catargiu. Ultimul său cuvânt politic a fost: "Pacea, domnilor, pacea şi odihna sunt scăparea ţării, şi voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lasă să se calce vreuna din instituţiile ţării".

Pe data de 20 iunie 1862, pe când părăsea clădirea Parlamentului din Bucureşti şi se afla în trăsură alături de Prefectul Capitalei, Principele Nicolae Bibescu, Barbu Catargiu a fost asasinat prin împuşcare.

Deşi nu a putut fi dovedit vinovat niciodată, asasinul său prezumtiv se pare că a fost Gheorghe Bogaţi. Moartea lui Barbu Catargiu a fost cu adevărat o crimă politică perfectă.

www.descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu