Cicero s-a născut la Arpinum în Latium într-o familie de cavaleri şi notabili municipali. După ce a urmat cursurile şcolare obişnuite la Arpinum, Cicero este dus la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr. ascultă expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii Academii şi elev al lui Carneade. A debutat ca orator şi avocat în 81 î.Hr. Pentru a-şi desăvârşi formaţia intelectuală, audiază la Atena prelegerile filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului Molon. Începe o carieră senatorială şi se angajează în viaţa politică. În 76 î.Hr., Cicero devine quaestor, iar apoi senator. În iulie 64 î.Hr. este ales consul pentru anul 63 î.Hr.
În timpul consulatului său, Cicero descoperă aşa numita conjuraţie a lui Catilina. El va ordona arestarea şi executarea complicilor lui Catilina - fapt ce atrage nemulţumirea partidei popularilor în frunte cu Caesar, care-l va urmări cu înverşunare.
După 60 î.Hr., orientarea politică şi existenţa lui Cicero intră într-o adâncă criză. Începând din martie 58 î.Hr., petrece mai mult de un an de exil în Grecia; este o perioadă foarte dificilă pentru el. După ce, în 51-50 î.Hr., fusese proconsul în Cilicia, Cicero a încercat în van să-i reconcilieze între ei pe Caesar şi Pompeius, aflaţi acum în conflict. În cele din urmă trece de partea lui Pompeius şi a optimaţilor republicani, însă după înfrângerea acestora, se află printre primii care se întorc în Italia şi obţin iertarea din partea lui Caesar.
După asasinarea lui Caesar, în care se prea poate să fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid şeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii, lucru care atunci era imposibil. A încercat să-l manipuleze pe tânărul Octavianus (viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios duşman al republicii, însă fără succes. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius.
Cicero fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influenţă asupra literaturii latine şi s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca şi Augustin.
Una dintre marile sale opere este “De re publica” (publicată în anul 51 Î.Hr.), unde Cicero încearcă să argumenteze faptul că o simbioză între cele trei forme de guvernare ar reprezenta soluţia ideala: un dictator (nu în sensul de tiran însă), o adunare a “optimaţilor” (reprezentată de către Senat) şi o adunare a poporului.
În “De re publica” Cicero a explicat poate cel mai bine care este cauza pentru care de cele mai multe ori guvernarea eşuează în forme de tiranie, oligarhie sau anarhie:
“Dacă un popor liber va avea posibilitatea să-i aleagă pe cei cărora să le încredinţeze soarta (iar dacă vrea să-şi menţină starea îi va alege pe cei mai buni), soarta statelor va depinde de bună seamă de judecata celor mai buni, mai ales că superioritatea celor virtuoşi şi înzestraţi asupra celor slabi este un fapt natural, la fel ca şi supunerea voluntară a acestora din urmă faţă de primii. Se spune însă că această constituţie excelentă a fost distrusă de opiniile eronate ale oamenilor care îi consideră drept cei mai buni pe cei bogaţi şi influenţi sau pe membrii familiilor nobile, fără a ţine seamă de virtute, rar apreciată şi de asemenea rar prezentă. Din cauza acestei erori de judecată a poporului, din moment ce averile unei minorităţi şi nu virtuţile încep să guverneze statul, fruntaşii ţin cu dinţii numele de „cei mai buni”, fără a-l merita în realitate. Căci bogăţiile, aroganţa din cauza numelui, influenţa lipsită de discernământ şi de măsură în viaţa cotidiană şi în politică sunt cu totul ruşinoase, trufaşe şi obraznice. Nu există formă de guvernământ mai degenerată decât aceea în care cei bogaţi sunt socotiţi totodată cei mai buni.”
“De finibus bonorum et malorum”, “De natura deorum” sau “De legibus” sunt doar câteva alte lucrări care au supravieţuit până în zilele noastre (ultimele două, din nefericire, numai parţial).
www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu