Cererea de încuviinţare pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea a ajuns la Senat, însă cel care a semnat-o nu este Procurorul general, pentru că Tiberiu Niţu este şi el implicat în dosarul fostului vicepremier.
Cei doi sunt acuzaţi că foloseau poliţiştii de la Rutieră ca să ajungă mai repede la întâlniri private.
Gabriel Oprea se declară însă o victimă colaterală în războiul pentru putere.
Procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea că ar fi folosit coloanele oficiale de cel puţin 1600 de ori, indiferent dacă deplasările pe care le făcea erau în interesul sau în cel propriu.
Vacanţa parlamentară l-a scăpat însă pe fostul vicepremier de urmărirea penală. Chiar şeful Senatului le-a transmis procurorilor că mai au de aşteptat până când senatorii vor decide dacă încuviinţează urmărirea penală în cazul lui Oprea.
Procurorul general ar fi fost şi el escortat personal, tot cu ajutorul lui Oprea.
”Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a abţinut de la soluţinarea solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceasta urmând a fi soluţionată de prim adjunctul procurorului general”, se arată în comunicatul Parchetului ICCJ.
Scandalul care îl are în prim-plan pe Gabriel Oprea a izbucnit după ce un poliţist din coloana oficială a fostului vicepremier a murit în timpul serviciului, acesta intrând cu motocicleta într-o groapă nesemnalizată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu