Una dintre cele două infracțiuni de abuz în serviciu de care este suspectat Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, are legătură cu încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială. Protocolul privind cooperarea în domeniul circulației rutiere, încheiat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost înregistrat pe 4 aprilie 2014 la Ministerul Afacerilor Interne, potrivit unui comunicat al DNA.
Ministerul Afacerilor Interne a fost reprezentat la încheierea protocolului de ministrul Gabriel Oprea, documentul având ca obiect cooperarea dintre cele două instituții în scopul însoțirii autovehiculului utilizat de către procurorul general cu echipaje ale poliției rutiere.
"Temeiurile legale invocate în fundamentarea protocolului au fost Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin HG nr. 1391/2006, deși niciunul din cele două acte normative nu include procurorul general printre persoanele îndreptățite a beneficia de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază, la rândul său, de protecție asigurată de Serviciul de Protecție și Pază, deplasările fiind realizate cu un autovehicul al acestei instituții care are un regim de circulație prioritară", se arată în comunicatul DNA.
Procurorii au constatat că protocolul a reprezentat temeiul în baza căruia, începând cu luna aprilie 2014, procurorului general i s-a asigurat, cu caracter permanent, însoțirea deplasărilor efectuate în municipiul București.
"În condițiile în care procurorul general nu era îndreptățit să beneficieze de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere potrivit prevederilor HG nr. 1391/2006, fapta ministrului a produs o vătămare a intereselor legitime și un prejudiciu material Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și un folos necuvenit procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", se precizează în comunicat.
Anchetatorii au mai constatat că Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a adoptat, pe 3 iulie 2015, un plan-cadru care cuprinde o prezentare detaliată a modalității în care se desfășura activitatea de însoțire a demnitarilor pe raza municipiului București.
"Din documentul menționat rezultă că singurii demnitari care beneficiau de însoțire permanentă erau președintele României și prim-ministrul dintre categoriile de persoane îndreptățite legal (președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au solicitat), precum și ministrul de Interne și procurorul general, care au avut acces la acest privilegiu exclusiv ca urmare a modului în care ministrul Oprea Gabriel și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu", se mai menționează în comunicatul DNA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu