Premierul Victor Ponta a luat cuvântul în plenul Parlamentului, înaintea votului pe moţiunea de cenzură a PNL, declarând că acest demers, "dincolo de o serie de jigniri, invective" nu aduce nici o critică actului de guvernare.
"Astăzi trebuia să mă aflu în fața dvs. conform prevederilor constituționale pentru o moțiune de cenzură. Din păcate, cred că este datoria inițiatorilor de a lămuri ce anume se întâmplă astăzi, pentru că, dincolo de o serie de jigniri, invective, cu care de altfel m-am obișnuit, nu există în fața dvs. niciun fel de critică adusă actului de guvernare, nu există niciun fel de opinie a Opoziției despre cum se desfășoară actul de guvernare și, bineînțeles, nu există nicio soluție în cazul improbabil în care moțiunea ar trece", a declarat Victor Ponta.
"Cred că este o confuzie stârnită în rândul Parlamentului şi nu doar de iniţiatori, este nevoie de lămuriri şi pentru oamenii aduşi cu autobuze în faţă, în ploaie. Probabil că ei credeau că vin să protesteze împotriva celor care le-au tăiat pensiile și salariile, însă, să fiu sincer, nici domnul Blaga nu mai e ce a fost odată, sunt mai mulți jandarmi și jurnaliști decât protestatari", a mai spus Victor Ponta, înaintea votului din plen.
"O moţiune de cenzură, în sensul în care a fost introdusă în Constituţie, se referă la activitatea guvernului", a mai spus Victor Ponta.
Mai mult, Victor Ponta le-a cerut parlamentarilor să ţină cont că în Parlament trebuie să se facă politică, nu justiţie.
Şedinţa Parlamentului în care urmează să se dezbată moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a început, marţi, în prezenţa a 309 parlamentari. Şedinţa este condusă de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Valeriu Zgonea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu