Preşedintele rus Vladimir Putin a propus Consiliului de Securitate al ONU o rezoluţie pentru o coaliție politică şi militară internațională de luptă contra grupării Stat Islamic (ISIS) în Siria, a declarat luni ambasadorul rus la Națiunile Unite, Vitali Ciurkin, informează AFP, potrivit Agerpres.
Această coaliție împotriva jihadiştilor ISIS ar trebui să includă, de asemenea, Iranul şi regimul sirian, un aliat al Moscovei, a precizat diplomatul rus, după ce Putin a chemat de la tribuna Adunării Generale a ONU la constituirea unei "largi coaliții antiteroriste" împotriva ISIS, similară "celei contra lui Hitler" din Al Doilea Război Mondial.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu