Deşi prosperitatea unei Germanii deocamdată sănătoase pare să compenseze slăbiciunea întregii UE şi, totodată, Uniunea dispune de o configuraţie geo-economică favorabilă – resurse energetice şi minerale nelimitate în estul euro-asiatic, fericit completate de industriile şi tehnologiile din Vest – declinul, adevăratul pericol existenţial, vine din altă parte şi se numeşte criza demografică a Europei. Această criză letală este deja dezlănţuită de cîteva decenii; în 1970, femeia europeană dădea naştere, în medie, la 2,1 copii. Astăzi, oricît se străduie, a pierdut o „jumătate” de copil, aduce pe lume numai 1,6. Papa Francisc a spus-o verde în faţă, în noiembrie trecut, în Parlamentul European: „În multe locuri constatăm o stare generală de epuizare şi îmbătrînire, o Europă ajunsă „bunică”, stearpă şi fără chef de viaţă”. O avea dreptate Papa? Oricum, cifrele nu-l contrazic. 1 din 5 europeni are peste 65 de ani, bătrîneţea începe să umple viaţa celorlalţi, ca să nu mai vorbim de sistemul de pensii, aproape sufocat. Se spune că, în 2030, deci peste numai 15 ani, europenii păşiţi în vîrsta a 3-a vor fi 1 din 4. Întrucît aceştia merg la vot mai mulţi decît cei din alte grupuri de vîrstă, părţi şi mai consistente din PIB se vor duce la asigurările sociale şi sănătate, programele pentru tineri vor fi diminuate. Europenii sînt un trib îmbătrînit, tot mai redus ca număr, în curs de dispariţie, musulmanii fac legea la marginea Parisului şi Amsterdamului, mulţi dintre ei sfidează Creştinismul şi ajung terorişti islamici. Riposta nu se lasă aşteptată, partidele naţionaliste cresc grabnic în Marea Britanie, Franţa, Germania şi-n alte părţi, şi vor ajunge în curînd la guvernare. În Europa, creată de Creştinism din Franţa lui Marine Le Pen şi pînă în Rusia lui Vladimir Putin, ciocnirea violentă a civilizaţiilor se apropie cu paşi repezi, spunea recent un american respectabil. Întorcîndu-ne, o clipă, la cei 1,6 copii aduşi pe lume astăzi de o europeancă, vestea este proastă în special pentru români, la care nunţile, botezurile, cumetriile, năşiile etc. sînt prilejuri de socializare la cel mai mare preţ. Să ne imaginăm o Românie a anului 2040, fără surori, fraţi, veri, mătuşi, unchi, naşi, naşe, fini, fine, mai puţine rochii de naşe, mai puţine costume de naşi, mai puţine saloane de evenimente, mai puţine manele cu dedicaţie pentru năşica de la Guţă, sau de la Salam, sau Adi Minune, Doamne, ce „chin”… Fiindcă tot este lovită acum Europa de tsunami-uri necontenite de emigranţi, dinspre Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, se ridică întrebarea: ar putea imigrarea zecilor de mii de africani şi islamici să fie de ajutor pentru a opri declinul populaţiei sale? Răspunsul categoric este: în nici un fel. Sentimentul anti-emigraţionist explodează pretutindeni, din Marea Britanie, şi pînă în Est, în Bulgaria, România, Ungaria şi Cehia. Bunica Europa pune mîna pe toiag, aşa bătrînă cum este, să-i alunge pe cei de vin şi-i calcă iarba din faţa casei. S-a ajuns în situaţia cînd nici politicile monetare şi fiscale înţelepte nu mai sînt de mare ajutor – vezi cazul Greciei. Dacă vrea să supravieţuiască, UE trebuie să relanseze cultul familiei, al statului social, etica muncii şi să zăvorască porţile emigraţiei ilegale. Îi trebuie altfel de lideri decît cei actuali, legaţi de interese extra-europene. Lideri, să spunem aşa, „naţionalişti UE adevăraţi”, dacă doreşte să fie una singură. Dacă doreşte să devină locul unei naţiuni unice, Naţiunea Europeană. Iar în acest punct, probabil că cea mai importantă lucrare este ca vesticii din UE să reconsidere total relaţia lor cu esticii din aceeaşi UE. În fapt, UE a greşit, probabil, cu Estul chiar din momentul prăbuşirii comunismului. Abia în 1993, Bruxellesul a spus că est-europenii ar putea ajunge, cîndva, membri ai Uniunii, o groază de timp pierdut, 4 ani. Negocierile au fost chinuitor de lungi şi anevoioase, Franţa a mîrîit tot timpul, la fel ţările Beneluxului. Purtată de la Ana la Caiafa de la căderea Zidului Berlinului, în noiembrie 1989, şi pînă la 1 ianuarie 2007 – 17 ani! – discriminată, România a fost şi rămîne un mare eşec strategic în procesul de extindere a UE către Est, despre care nimeni la Bucureşti şi Bruxelles nu discută şi nu şi-l asumă. În momentul de faţă, greşelile făcute de UE în Est se adună. Turcia ignoră Bruxellesul, puţin îi mai pasă de „foaia de parcurs” a admiterii în UE, a decis să fie o putere regională euro-asiatică, întinsă pe două continente, cu alţi aliaţi. Extinderea puterii „soft” a UE în ţări ale fostei Uniuni Sovietice, ca Ucraina, Moldova, sau Georgia, este o glumă proastă, i-a adus Uniunii mai multe ponoase decît foloase. A dus la tensiuni cu Rusia, păgubitoare tuturor europenilor, de la Atlantic la Urali. La fel în Balcani, extinderea UE în Albania, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina iese din discuţie cel puţin încă 5 ani (dixit Jean Claude Juncker), răstimp în care influenţa Rusiei în acele locuri ar putea să crească şi s-o pună în discuţie pe cea a Uniunii.
De un sfert de veac, gargaragiii de la Bruxelles vorbesc celor din Est de „O singură Europă”. Cea mai mare greşeală pe care au făcut-o în locuri ca România, Ucraina, în toţi Balcanii, dar şi-n alte părţi, este că au pus pe piaţa est-europeană acest produs nou, Europa unică, denigrîndu-le pe cele vechi: naţionalismul şi mîndria naţională a oamenilor de acolo. Şi, din această pricină, îi aşteaptă vremuri grele.
RADU TOMA
tricolorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu