Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

duminică, 16 august 2015

Planete care pot susține viața – Unde ar putea să locuiască strănepoții tăi

Misiunea spațială Kepler se ocupă special cu căutarea de planete care pot susține viața. Până acum, căutările au dat câteva rezultate concludente, semn că generațiile viitoare s-ar putea duce în concediu, sau chiar să locuiască, pe o planetă îndepărtată.

Misiunea spațială Kepler este demarată de către NASA și are ca scop căutarea de planete care pot susține viața. Pentru ca o planetă să poată susține viață, trebuie să îndeplinească și câteva cerințe precise.

În primul rând, trebuie să aibă o mărime cel mult dublă față de Pâmânt, ori cel puțin cât jumătate din planeta noastră. În al doilea rând, trebuie să se afle în zona “locuibilă” a unui sistem solar din cadrul galaxiei noastre, adică temperaturile să nu fie extreme și să existe posibilitatea ca apa să se găsească pe suprafața planetei.

În această vară, NASA a anunțat că a descoperit o nouă planetă potrivită vieții. După îndelungate cercetări, oficialii NASA au confirmat descoperirea Kepler-452b, ,,vărul mai bătrân şi mai mare” al planetei noastre. Deşi au fost iniţiate de mulţi ani căutările pentru o planetă foarte similară cu a noastră, Kepler-452b este prima care împărtăşeşte un număr semnificativ de caracteristici cu Pământul.

Noua planetă este cu aproximativ 60% mai mare în diametru decât Terra, iar primele pronosticuri confirmă o masă de aproximativ cinci ori mai mare în comparaţie cu a noastră. Supraţa este foarte similară, integrând zone stâncoase mascate în mare parte de o atmosferă un pic mai densă. Atracţia gravitaţională pe Kepler-452b ar trebui să fie cam de două ori mai puternică.

Câte planete care pot susține viața a descoperit misiunea Kepler

Misiunea spațială Kepler a întâmpinat o mulțime de probleme pe parcursul ei. Inițial a fost lansat telescopul care trebuia să observe planete care pot susține viața în anul 2009, pentru o misiune de 3 ani și jumătate. Ulterior, misiunea a fost prelungită până în 2016, însă după 4 ani au intervenit defecțiuni.

Până acum, au avut loc 4 întreruperi îndelungate ale misiunii din cauza defecțiunilor care până la urmă au fost rezolvate. Datele colectate însă sunt destul de interesante: până în 2013 identificase deja 132 de planete confirmate cu ajutorul altor telescoape și echipamente ca fiind planete care pot susține viața, plus alte 1.000 de alte planete confirmate, dar și peste 3.500 de “planete-candidat” neconfirmate încă.

În aprilie 2015, astronomii au anunțat descoperirea a două exoplanete care prezintă cel mai mare grad de asemănare cu Terra observat vreodată și pe care apa poate să rămână în stare lichidă, permițând astfel vieții să existe.

Cele două planete cunoscute care pot susține viața

Până în acest moment, există două planete foarte asemănătoare Pâmântului. Ele se numesc Kepler-62-e și Kepler-62-f și îndeplinesc toate condițiile necesare pentru a găzdui viața.

Mai mult, cele două planete sunt gemene, orbitează una lângă alta în jurul aceleiași stele, la o distanță mică una de cealaltă, mai mică chiar decât cea dintre Pâmânt și Marte.

Șeful misiunii spațiale Kepler a explicat că cele două planete care pot susține viața sunt ceva mai late decât Terra, însă nu sunt prea mari. Dacă pe Kepler-62-e se găsește o temperatură ceva mai caldă, Hawaiană, Kepler-62-f are o climă răcoroasă precum cea din Alaska.

Cercetătorii au mai afirmat faptul că cele două planete se găsesc la 1.200 de ani lumină de Terra și nu exclud varianta ca ele chiar să găzduiască anumite forme de viață.

www.playtech.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu