Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

vineri, 21 august 2015

Pază sporită pentru preşedinte: Securitate cu raze X pentru Iohannis

Administraţia Prezidenţială vrea să achiziţioneze, prin licitaţie, echipamente de control de securitate cu raze X şi porţi detectoare de metale pentru controlul antiterorist al persoanelor care au acces în complexul Palatului Cotroceni.

După apariţia acestor informaţii în presă, Preşedinţia vine cu precizări suplimentare.

"Administraţia Prezidenţială desfăşoară o procedură normală în baza Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, nefiind vorba de o măsură de securitate suplimentară. Actualele echipamente tehnice de control antiterorist au fost puse la dispoziţia Administraţiei Prezidenţiale de către Serviciul de Protecţie şi Pază încă din perioada 1998-2001, fiind în funcţune şi în acest moment.

(...) durata normală de utilizare/funcţionare a echipamentelor folosite în punctele de control acces pietonal este de 8-12 ani. În aceste condiţii, termenul de utilizare a actualelor echipamente este depăşit.

Drept urmare, Administraţia Prezidenţială a decis înlocuirea actualelor aparate cu noi echipamente care să poată asigura parametrii de detecţie, fără a expune la riscuri instituţia şi personalul angajat", precizează Administraţia Prezidenţială.

Preşedinţia mai informează că Serviciul de Protecţie şi Pază a transmis către Administraţia Prezidenţială solicitări repetate de înlocuire a echipamentelor, începând cu anul 2012, din cauza uzurii acestora.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu