Statele Unite ale Americii (SUA) au desfășurat duminică șase avioane de vânătoare F-16 la baza Incirlik (sudul Turciei), "în susținerea luptei împotriva grupării Statul Islamic", a anunțat misiunea americană în cadrul NATO pe contul său Twitter, informează Agerpres.
Este pentru prima dată după înființarea coaliției internaționale ce bombardează această grupare jihadistă în Irak și Siria, în urmă cu un an, când SUA vor putea face să decoleze avioane de vânătoare de la această bază strategică, datorită unui acord semnat cu Turcia la sfârșitul lui iulie.
În așteptarea posibilității de a desfășura aici avioane de vânătoare, SUA au lansat de la baza Incirlik drone, pentru a efectua lovituri aeriene împotriva pozițiilor SI.
O sursă de informație turcă a confirmat pentru AFP "sosirea, zilele acestea, a șase avioane americane, primele din cadrul unei operațiuni de desfășurare" a cărei componență nu a fost precizată. Aceste avioane vin dinspre Aviano, Italia, a adăugat sursa.
Potrivit agenției de presă turce Dogan, un contingent de 300 de militari americani a fost de asemenea desfășurat la această bază, pentru a coordona operațiunile terestre.
Avioanele US Air Force erau nevoite până acum să decoleze de la baze mai îndepărtate pentru a lovi ținte jihadiste, de exemplu din Iordania sau Kuweit.
Membră a NATO, Turcia a refuzat până nu demult să participe la operațiunile coaliției împotriva SI, de frică să nu favorizeze acțiunile kurzilor în Siria, care luptă acolo împotriva jihadiștilor, în apropiere de frontiera turcă. Însă, atentatul survenit la 20 iulie la Suruc (sud), care s-a soldat cu 32 de morți și a fost atribuit SI, a schimbat datele și a obligat Ankara să facă o schimbare strategică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu