Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

duminică, 16 august 2015

Coreea de Nord ameninţă că va ataca Statele Unite cu "o forţă extraordinară"

Coreea de Nord a ameninţat că se va "răzbuna pe Statele Unite cu o forţă extraordinară" dacă nu anulează exerciţiile militare multinaţionale programate să înceapă luni, relatează CNN în pagina electronică, conform Mediafax.

Coreea de Sud efectuează anul exerciţii militare, denumite "Ulchi Freedom Guardian", alături de Statele Unite şi alţi aliaţi, pentru "a spori pregătirea, a proteja regiunea şi a menţine stabilitatea în peninsula coreeană", se arată într-un comunicat al Comandamentului reunit al forţelor americano-coreene.

Regimul de la Phenian condamnă în fiecare an aceste exerciţii militare şi ameninţă cu represalii.

"Cu cât exerciţiile militare comune Ulchi Freedom Guardian vor fi intensificate, cu atât (Coreea de Nord) va avea o reacţie militară mai puternică", a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Comisiei naţionale de apărare (NDC) nord-coreene.

"Armata şi poporul din Republica Populară Democrată Coreeană nu mai sunt ceea ce erau în trecut, când trebuia să contracareze armele nucleare americane cu puştile", a precizat purtătorul de cuvânt al NDC. El a adăugat că, în prezent, Coreea de Nord "este puterea invincibilă echipată cu cele mai recente mijloace ofensive şi defensive, necunoscute de restul lumii".

Televiziunea oficială a avertizat că Statele Unite riscă să fie atacate chiar pe teritoriul lor. "Dacă SUA vor ca teritoriul lor să fie în siguranţă, exerciţiul Ulchi Freedom Guardian ar trebui oprit imediat", a afirmat un prezentator de la postul KCNA.

La exerciţiul militar care va începe luni şi va dura până la 28 august vor mai participa, pe lângă trupele americane şi sud-coreene, militari din Australia, Canada, Columbia, Danemarca, Franţa, Noua Zeelandă şi Marea Britanie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu