O parte a portretului lui Nuţă este întregită de atitudinea sa în timpul Revoluţiei. Începînd cu data de 17 decembrie 1989 generalul-locotenent Nuţă a făcut parte din grupul generalilor trimişi de Ceauşescu pentru a reprima revoluţia de la Timişoara, fiind socotit un reprezentant al lui Tudor Postelnicu. Avînd calitatea de şef al Inspectoratului General al Miliţiei şi de adjunct al ministrului de Interne, putea practic să comande toate efectivele Ministerului de Interne. Speriat de evoluţia evenimentelor, în ziua de 22 decembrie în jurul orelor 10-11, a încercat să-şi pună la adăpost soţia şi mama, adresîndu-se telefonic generalului-maior doctor Băndilă Traian cu rugămintea să le interneze pe acestea în Spitalul Militar Central. Medicul a dat curs rugăminţii, s-a deplasat la domiciliul generalului- locotenent Nuţă Constantin din Bulevardul Mărăşti nr.49, de unde cu „Salvarea”, în două transporturi, a dus pe cele două femei şi pe numita Timofan Domnica la Spitalul Militar Central Bucureşti. Plecînd de acasă, soţia lui Nuţă, Nuţă Demetra, a luat cu ea două genţi diplomat cu cifru, precum şi o mare cantitate de aur şi bijuterii. A doua zi, pe 23 decembrie, doamna Nuţă a cerut o „Salvare” pentru a merge cu Timofan Domnica în comuna Domneşti, de pe raza sectorului agricol Ilfov. A avut o proastă inspiraţie pentru că în acea zi şi în cele următoare, cetăţenii Capitalei care participaseră la Revoluţie, se apărau de tot felul de indivizi, de terorişti şi Capitala era plină de baraje ale acestora, oprind şi controlînd pe oricine. În acest mod, pe cheiul Dîmboviţei, în dreptul căminelor studenţeşti, a fost oprită şi controlată şi „Salvarea” în care se afla doamna Nuţă. Au fost desfăcute cele două valize tip diplomat şi o întreagă comoară a ieşit la iveală: s-au găsit 27 librete CEC cu un sold total de 1.185.625 lei, suma de 603.600 lei în numerar, 12.000 dolari SUA, 64.000 mărci vest-germane şi un kilogram de bijuterii din aur. Imediat, Nuţă Demetra, a găsit o justificare: că, vezi Doamne, sînt ale soţului ei şi n-are nimic de ascuns, dar era evident că intenţia îi era alta. Se descoperea o parte din averea unui milionar, care, aflat în fruntea miliţiei române, furase cît putuse de mult, luase mită, în timp ce, cu neruşinare, propovăduia pentru subordonaţi, cinstea şi avea misiunea să supravegheze la respectarea legilor, emanaţie a „mult iubitului şi stimatului comandant suprem”.
S-au făcut cercetări şi a rezultat în mod clar că toate aceste bunuri au fost aduse de către Nuţă Constantin la domiciliu cu puţin timp înainte de a pleca la Timişoara, de unde concluzia că acest fanatic îşi dădea seama de cursul evenimentelor.
Este interesant de cunoscut că percheziţia la casa lui Nuţă a scos în evidenţă faptul că acesta, în tendinţa sa acerbă de îmbogăţire, poseda şi alte bunuri şi valori. Astfel s-au mai găsit: suma de 536.700 lei, bani lichizi, un autoturism „Dacia 1310″ nou, un motor de barcă tip „Yamaha” sigilat, în cutie originală, un alt motor nou de autoturism „Dacia 1300″, mai multe frigidere si congelatoare marca „Phillips” şi Bosch”, o mare cantitate de came în valoare de 69.076 lei, peste 200 de sticle de Whishy de diferite mărci, o mare cantitate de produse cosmetice, ţigări de import, mai multe aparate video şi televizoare color, sute de sticle de şampanie şi vin.
General ION SUCEAVĂ
tricolorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu