Pas cu pas, devenim o colonie

Tot mai des aud în jurul meu termenul de colonie asociat cu România şi încerc să mă gîndesc cum se poate aşa ceva într-un stat de drept şi suveran desigur. Definiţia unei colonii face referire la un teritoriu controlat din punct de vedere administrativ de o naţiune străină şi care este dependent de aceasta pe plan politic, economic şi militar. Oare chiar ne aflăm noi în această situaţie? Sîntem controlaţi din punct de vedere administrativ şi politic? Dacă ne gîndim că în ultimii ani Guvernul României nu mai poate lua nici o decizie majoră fără aprobarea „ambasadelor” sau a aşa-zişilor noştri „parteneri euro-atlantici”, rezultă că aceştia ne impun constant decizii administrative şi politice, iar cine nu le respectă întocmai şi la timp sfîrşeşte pe mîna Justiţiei „independente”, în direct şi la ore de maximă audienţă, primind, evident, ştampila de corupt înainte de a primi o decizie din partea unui judecător.

Sîntem dependenţi din punct de vedere economic? Acesta este un subiect destul de controversat, dar părerea mea referitor la acest aspect este una tranşantă. Se pun presiuni mari asupra României ca să încheie un nou acord cu FMI, acesta fiind cel mai simplu mecanism prin care „partenerii” noştri ne pot controla economic şi administrativ. Cel mai simplu exemplu este tăierea salariilor cu 25% pentru sectorul bugetar şi mărirea TVA la 24% în urmă cu cîţiva ani. Sîntem dependenţi din punct de vedere militar? Consider că Armata Română a avut foarte mult de suferit în ultimii 25 de ani. Tehnologia şi dotările sînt în proporţie foarte mare cele moştenite de pe vremea lui Ceauşescu, iar de atunci nu s-a făcut mare lucru pentru a ţine pasul cu restul lumii. Astăzi sîntem mult sub ce eram consideraţi acum 25 de ani ca forţă militară, cu sau fără voia noastră. Partea bună sau mai puţin bună este că facem parte din marele NATO şi ştim care este poziţia acestuia faţă de problema Ucrainei.

ILAN LAUFER („Jurnalul Naţional“, nr. din 2 iulie 2015)