Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

sâmbătă, 4 iulie 2015

Ministrul de finanțe grec acuză creditorii internaționali de terorism

Ministrul elen de finanțe, Yanis Varoufakis, a acuzat sâmbătă creditorii internaționali ai țării sale de 'terorism' și de intenția de a-i 'umili pe greci', cu o zi înaintea referendumului prin care aceștia se vor pronunța asupra ultimelor propuneri de acord ale instituțiilor creditoare, transmite AFP, scrie agerpres.ro.

'Ceea ce fac cu Grecia are un nume: terorism', a acuzat Varoufakis, într-un interviu acordat cotidianului spaniol El Mundo. 'De ce ne-au obligat să închidem băncile? Pentru a le insufla oamenilor teamă. Și când este vorba despre a răspândi frica, numim acest fenomen terorism', a susținut ministrul elen, referindu-se la politica dusă de creditori Atenei — Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europană și Uniunea Europeană.

Oricare ar fi rezultatul referendumului de duminică, băncile din Grecia se vor redeschide și va exista un acord cu creditorii, a dat asigurări Varoufakis. 'Oricare va fi rezultatul referendumului, luni va exista un acord, sunt pe deplin și absolut convins de aceasta. Europa are nevoie de un acord, Grecia are nevoie de un acord, așa încât vom ajunge la un acord', a insistat el.

El a reiterat că, în cazul victoriei lui 'da' va demisiona, dar a acuzat că 'ceea ce vor Bruxelles și troica este ca 'da' să câștige pentru a-i putea umili astfel pe greci'.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu