Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

vineri, 3 iulie 2015

Imperiul anglo-khazaro-american este foarte hotarat sa declanseze un razboi mondial

"O bună parte din umanitate trăieşte dramatic epoca de maximă virulenţă a imperialismului evreiesc al cărui scop este instaurarea Republicii Universale sub conducerea plutocratici iudaice. Cu un program istoric perfect etapizat, folosind o varietate largă de mijloace şi metode de la cele psihologice la cele economice, iudaismul a reuşit să stăpânească şi să folosească în vederea scopului propus trei state occidentale: Franţa, Anglia şi Statele Unite care s-au transformat în port drapelul desfiinţării statelor naţionale şi al federalizării lor în vederea realizării voinţei conducerii supreme a iudaismului mondial concretizată în Republica Universală. Structurile acesteia au fost construite cu abilitate după cel de-al doilea război mondial. Se numesc: O.N.U.; Consiliul de Securitate; Fondul Monetar Internaţional; Comunitatea Europeană; NATO; Banca Mondială."

Dorinta evreilor de a pune mana pe finantele lumii se regaseste in ambitia de a conduce finantele fiecarei tari in parte, astfel incat sa se constituie intr-o oligarhie dominanta, intr-o aristocratie a banului. Este un fapt cunoscut ca Banca Federala a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de banca de emisie a monedei nationale – dolarul american – este formata din banci evreiesti, precum Bancile Rothschild, din Londra si Paris. Respectiva banca, numita Federal Reserve System din S.U.A. (banca centrala privata a S.U.A.), este legata la aparitia ei de omnipotentul bancher evreu J. P. Morgan, care si-a pus la dispozitie in acest scop, in 1913, proprietatea particulara din statul Georgia. Clanul bancherilor Morgan este implicat in tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterala si Council on Foreign Relations (S.U.A.), ca si The Round Table. Acesta completeaza sau suplineste, dupa caz, activitatea mondiala a clanurilor evreiesti Rothschild si Rockefeller.

In acest context trebuie privita si aducerea lui Mugur Isarescu in fruntea Bancii Nationale a Romaniei, care nu a fost deloc intamplatoare si, mai ales, nu s-a datorat vreunei pregatiri sau experiente profesionale de exceptie, caci pana la momentul respectiv acesta nu avusese nimic in comun cu sistemul bancar. Din 1990, el a fost aproape fara intrerupere guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. Despre el s-a afirmat in mai multe randuri ca are legatura cu comenzile ocultei financiare internationale. Mugur Isarescu ar fi fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (C.F.R.) in 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe cand Isarescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat un numar semnificativ de specialisti, potentiali inlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva in tarile est europene. Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, in functie de indicatiile specialistilor C.F.R. Pentru indeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un intens razboi mediatic de dezinformare, in toate misiunile economice subliniindu-se greseala facuta de Romania prin plata datoriei externe si exemplificandu-se prin tari care aveau mari imprumuturi, dar un nivel de trai mai crescut si sugerandu-se ca o tara se poate dezvolta doar prin imprumuturi inrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara – specialitatea C.F.R.

Există la ora actuală o conspiraţie mondială, condusă de o grupare foarte puternică şi influentă, de indivizi înrudiţi, din care fac parte cei mai bogaţi oameni ai lumii – lideri politici, „elite“ corporatiste şi care acţionează fără limite naţionaliste. Intenţia ei este de a prelua total şi complet controlul asupra tuturor fiinţelor umane de pe planetă şi de a reduce dramatic populaţia mondială.

Sub numele de Noua Ordine Mondială (New World Order) se ascund organizaţii, instituţii şi indivizi, grupaţi într-o reţea intercorelată. Această grupare ocultă planetară nu cunoaşte limite statale, se află deasupra legilor tuturor ţărilor şi controlează politica, sistemul bancar internaţional, industria, comerţul, sistemul de asigurări, traficul de droguri şi de arme, lumea medicală etc. Ea nu dă nimănui socoteală pentru deciziile pe care le ia, şi este cea care trage sforile tuturor evenimentelor majore din lume. Ea se ascunde în spatele marilor corporaţii şi al marilor agenţii guvernamentale, pe care le dezvoltă şi le controlează, cu scopul bine definit de a domina lumea.

De-a lungul timpului, tot mai mulţi oameni au aflat de existenţa acestei conspiraţii mondiale. Însă marea majoritate a lor, din păcate, reacţionează cu scepticism şi neîncredere la acest subiect, inconştienţi de condiţionarea mentală care le este implementată permanent de instituţiile de stat. Amploarea şi complexitatea reţelei de înşelătorie a acestei conspiraţii este greu de imaginat. Metodele pe care le utilizează în acest război cu omenirea sunt în special de natură biochimică, fiind promovate prin sistemul farmaceutic, medical, alimentar şi prin manipularea maselor cu ajutorul mass-mediei, cu scopul sinistru de exterminare a populaţiei.

Ceea ce majoritatea cetăţenilor cred că este „opinia publică“, reprezintă de fapt o propagandă abil regizată, cu scopul secret de a se declanşa un anumit răspuns comportamental dorit din partea populaţiei. Părerile „opiniei publice“ sunt monitorizate permanent, cu intenţia de a se verifica acceptarea de către populaţie a programelor planificate de „ei“. Conspiratorii Noii Ordini Mondiale îşi realizează agenda de lucru, orchestrând cu măiestrie emoţiile umane şi cultivând în special frica.

Pătrunzând în labirintul încurcat al manevrelor politice şi corporatiste, descoperim stupefiaţi o lume a criminalităţii şi a abuzurilor de neimaginat împotriva umanităţii. Transpare din ce în ce mai clar ideea că trădătorii umanităţii – care, după modul lor de acţiune, nu pot fi numiţi „oameni“ – au ales să folosească acum alte metode (mascate) de exterminare a populaţiei: prin alimentaţie (introducând aditivii extrem de nocivi, precum aspartamul, glutamatul de sodiu etc.), prin produsele cosmetice, prin apa fluorurată, prin deşeurile toxice, prin hrana iradiată, prin vaccinurile cu mercur şi prin alte arme biologice, de fapt, o altă variantă modernă pentru bombele folosite pe vremuri, cu scopul (acelaşi) de a distruge mase întregi de oameni.

Sub pretextul „cercetării“ armelor biologice, a vaccinurilor şi a medicamentelor periculoase, „ei“ îşi dezvoltă de fapt această industrie în propriul lor interes şi folosesc fiinţele umane drept cobai. Au ajuns până acolo încât să creeze noi agenţi biologici şi virusuri, pentru care apoi au fost necesare alte remedii, create, desigur, tot de ei – vaccinurile. Experimentele pline de cruzime, pe material uman, sunt realizate între zidurile reci, sterile şi antifonate ale laboratoarelor şi unităţilor militare ultrasecrete de… bio-terorişti în halate albe. Finanţate prin diferite programe guvernamentale, aceste studii pseudoştiinţifice sunt prezentate ca fiind proiecte de „cercetare şi dezvoltare“ de cea mai bună credinţă.

Pe primul loc în agenda de lucru a „elitei“ criminale a acestui secol este reducerea drastică a populaţiei. Miliarde de oameni nevinovaţi au murit în urma „războaielor”, a dominaţiilor tiranice, a masacrelor rasiste, a homicidului, a epidemiilor, a SIDA-ei, a fumatului, a avorturilor, a erorilor medicale, a efectelor nocive ale medicamentelor, a dezastrelor „naturale“ şi a genocidelor, care, toate, oricât de bizar ar părea, au fost provocate şi iniţiate de „ei“.

Această trădare cutremurătoare faţă de umanitate, bazată pe abuz de putere, crime de război, conspiraţie, conflict de interese şi minciună este o încălcare flagrantă a drepturilor omului, însă ea se desfăşoară sub masca pompoasă a democraţiei, a carităţii şi a libertăţii individuale.

Noul imperialism – atacul cu substanţe chimice otrăvitoare, prezentate în ambalaje viu colorate

La ora actuală, în întreaga lume are loc o adevărată invazie a substanţelor foarte toxice, infiltrate prin alimentaţie, prin medicamente, prin vaccinuri, prin produsele de îngrijire personală, prin apa fluorurată etc. Lumea este realmente bombardată, în mod legal, cu fiecare înghiţitură. Prin proliferarea restaurantelor de genul fast-food, a companiilor farmaceutice, a produselor alimentare contaminate cu substanţe otrăvitoare (sub forma aditivilor) – acest atac mascat produce mai multe victime şi suferinţă decât orice război armat care a existat vreodată.

Pe măsură ce oamenii se îmbolnăvesc datorită otrăvurilor ingerate în necunoştinţă de cauză, sistemul medical alopat „sare în ajutorul“ lor, otrăvindu-i în continuare cu medicamente de sinteză, cu vaccinuri care afectează grav organismul uman, cu radiaţii nocive care ucid omul înainte de a „ucide“ cancerul, cu plombe pe bază de mercur, care intoxică fiinţa clipă de clipă – deşi se pretinde că, prin fluorurarea apei, dinţii nu ar trebui să se mai carieze –, cu metode convenţionale de tratament, care nu fac decât să accelereze paşii muribunzilor către Moarte, pe de o parte, şi să aducă un profit financiar enorm celor care concertează din umbră acest mecanism sinistru, pe de altă parte.

Ceea ce oamenii nu ştiu este că moartea lor a început odată cu prima înghiţitură de apă fluorurată, cu prima bucată de pâine „îmbunătăţită“ cu aditivi, cu primul vaccin „împotriva epidemiilor“, cu primul chips cu gust de şuncă, cu prima băutură carbogazoasă „care îţi răcoreşte setea de viaţă“… Restul este doar obişnuinţă, perpetuată de ignoranţă, dezinformare şi o publicitate deşănţată. Oriunde au pătruns aceste produse, s-a răspândit boala şi a urmat apoi moartea.

Există zone izolate în lume, în munţi sau în anumite insule, unde „tehnologiile moderne“ nu au pătruns niciodată. Acolo nimeni nu este bolnav de diabet, cancer, ischemie, depresie, SIDA, pentru că hrana locuitorilor din aceste regiuni constă din alimente naturale, proaspete, neprocesate. Există zone în care „civilizaţia“ a ajuns cu două generaţii în urmă şi deja populaţia suferă de diabet, astm, boli cardiovasculare şi cancer. „Cultura“ americană, cu invazia ei de băuturi carbogazoase, cu lanţurile ei de restaurante fast-food, cu ţigările şi alimentele ei procesate şi pline de aditivi toxici, a produs mai multă suferinţă şi boală în lume decât oricare altă agresiune.

Totul se face „legal“. Este mai mult decât legal, este obligatoriu! Orice naţiune care refuză să se alinieze standardelor comerciale ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (World Trade Organization – WTO) este imediat sancţionată şi primeşte un embargo comercial, până când, neputând face faţă presiunilor, cedează. Chiar şi tentativa unei ţări de a interzice pe teritoriul ei folosirea unor aditivi toxici, cum ar fi: aspartamul, uleiurile hidrogenate sau nitratul de sodiu, poate fi considerată o gravă încălcare a înţelegerilor internaţionale, care primează în faţa legilor naţionale! Aceasta este „opera“ comisiei care supervizează Codex Alimentarius şi care face legea!

Produsele alimentare actuale – calul troian al industriei chimizate

Este uşor să vinzi ţigări, Coca-Cola, produse alimentare ieftine şi pline de aditivi periculoşi – în ţările sărace şi în curs de dezvoltare, unde nivelul de educaţie şi de informare este foarte scăzut; acolo oamenii sunt uşor de păcălit, fiind în stare să creadă că produsele americane şi occidentale îi vor face mai fericiţi.

Nimic nu este mai simplu decât manipularea populaţiei prin publicitate, ştiri fabricate şi studii contrafăcute! Toată gama de produse alimentare, farmaceutice şi de întreţinere casnică este promovată printr-un sistem agresiv de publicitate, prin care publicul este înşelat şi convins să cumpere. Tehnologia avansată este ţinută sub control şi folosită în scop malefic de către unele guverne, prin intermediul misterioaselor contracte, fuziuni şi afaceri corporatiste – militaro-industrialo-farmaceutice –, făcute cu uşile închise.

Afacerile corporatiste – crimă organizată la nivel înalt

Cuvintele nu pot descrie îndeajuns caracterul diabolic al acestor acţiuni corporatiste. Oricât de mult am citi şi afla despre acest subiect, va exista întotdeauna ceva nou de descoperit. Pentru „ei“, oamenii nu sunt decât un material pentru folosire, abuzare şi distrugere.

În spatele „câmpului de bătălie“, în timp ce oamenii se luptă cu boala şi suferinţa, fără să ştie şi să înţeleagă de unde vin toate acestea, corporaţiile strâng prada – un profit enorm, obţinut pe baza stării de dezinformare, naivităţii şi ignoranţei maselor. Singurele naţiuni care au un viitor promiţător sunt cele care protejează şi menţin sănătatea popoarelor lor şi a mediului lor natural.

Trist, dar adevărat, aceste corporaţii industriale îi oferă omenirii doar boală, suferinţă şi moarte. Întregul sistem de „îngrijire a sănătăţii“ a devenit un organism de tip monopolist, care se bazează pe propaganda deşănţată, pe publicitatea mincinoasă şi pe manipularea făţişă.

Avem aici de-a face nu cu metodele înţelepte ale unei guvernări care oferă soluţii şi care se îngrijeşte de sănătatea populaţiei, ci cu tacticile diabolice ale unei afaceri mondiale disperate, într-o ultimă încercare furibundă de a prelua controlul asupra lumii, înainte de a fi luată de valul transformării, care se întrezăreşte la orizont.

Şantajul şi cenzura cercetătorilor ştiinţifici

Iată cum proliferează în domeniul cercetării ştiinţifice lanţul vicios al otrăvirii populaţiei cu aditivi: dacă respingem otrăvurile → nu ies bani → nu se mai finanţează studii de cercetare. De exemplu, producătorii de aspartam donează milioane de dolari unei universităţi. Directorul laboratorului sau preşedintele universităţii pur şi simplu va sugera discret echipei de cercetare că ar vrea să vadă rezultate negative la testele despre aspartam, sau altfel subvenţiile vor fi oprite!

Totuşi, au existat oameni de ştiinţă curajoşi, care au semnalat abuzurile criminale împotriva umanităţii, făcute de marile corporaţii şi sprijinite cu bună ştiinţă de unele state şi guverne. Aceşti adevăraţi eroi ai omenirii au avut apoi de-a face, invariabil, cu atragerea concertată a oprobiului public asupra lor. Iată câteva exemple:

Dr. Andrew Wakefield şi ceilalţi doi colaboratori ai săi au fost acuzaţi şi discreditaţi de companiile farmaceutice, pentru că au dovedit ştiinţific şi au făcut publice efectele toxice ale mercurului din vaccinuri.

Neurologul Russell Blaylock a făcut ample cercetări asupra neurotoxinelor aspartam şi glutamat. „Am studiat acest subiect al neurotoxinelor în toate modurile posibile şi am demonstrat toxicitatea glutamatului. «Ei» ştiu că eu ştiu asta acum, pentru că am făcut un schimb de scrisori cu cei mai mari apărători ai glutamatului. Cu toţii şi-au dat seama că nu aveau niciun argument care să poată contesta veridicitatea studiilor mele. Aşa încât, pentru un timp, m-au lăsat în pace. Le-a fost teamă că, în cazul în care se face publică disputa dintre mine şi ei, vor pierde. «Ei» nu vor ca această informaţie să ajungă la urechile publicului. Ceea ce fac «ei» este să joace vechiul rol al ignorării adevărului, sperând că nu se va afla. Pur şi simplu, oamenii nu au niciun sistem intern de apărare împotriva glutamatului de sinteză.

A venit timpul, mai mult ca oricând, să punem capăt acestei dominaţii distrugătoare de pe planetă. În momentul în care vom înţelege că noi, majoritatea oamenilor, suntem cei care îi ajutăm în mod inconştient, prin ignoranţa şi lipsa noastră de reacţie, pe aceşti câţiva, puternici şi perfizi, să se menţină pe poziţie, „ei“ nu vor mai avea nicio putere asupra noastră.

Dacă înţelegem că NOI suntem singurii responsabili pentru tot ceea ce ni se petrece, şi nu aceşti „ei“ ascunşi, ei nu vor mai putea să hotărască în locul nostru şi să îşi continue acţiunile diabolice. Căutarea adevărului, plină de curiozitate, cu mintea deschisă şi cu dorinţa sinceră de a-l descoperi este un atribut al inteligenţei. Căutaţi cât mai multe informaţii despre ceea ce mâncaţi, despre remediile cu care vă trataţi sănătatea, despre „ingredientele“ care vă compun viaţa.

Românilor inteligenţi şi cu bun simţ le va fi, sperăm, de un real folos destăinuirea acestor adevăruri cutremurătoare, care cel mai adesea le sunt ascunse cu bună ştiinţă.

Monsato, masiva corporaţie americană producătoare de OMG, este unul dintre cei mai controversaţi producători de OMG deoarece cercetările şi dezvoltarea tuturor produselor sale sunt protejate de patent şi legile copyrightului. Corporaţia este acuzată de prezentarea numai a rezultatelor favorabile a cercetărilor realizate pe produsele lor. Există nenumărate efecte negative pe care produsele le-au avut asupra animalelor in urma testelor de laborator, dar toate acestea au fost muşamalizate cu măiestrie. Monsato a investit sume enorme în cercetare şi dezvoltare, iar pentru a-şi acoperi aceste cheltuieli are nevoie să-şi vândă în cantităţi uriaşe produsele, fără ca cei care le consuma să işi pună intrebări legate de rapoartele care au apărut în urma experimentelor de laborator pe animale hrănite cu aceste produse.

Modalitatea Monsanto de a realiza modificările genetice conduce întotdeauna la mutaţii impredictibile ce duc la aparitia unor noi proteine inexistente în planta nemodificată genetic! Unele dintre aceste proteine sunt toxice sau pot produce alergii mortale! Monsanto ştie de prezenta acestor proteine si nu-i interesează! Iata mai jos un citat dintr-o declaraţie a purtătorului de cuvant Monsanto, Phil Angel:
”Monsato nu are datoria să garanteze siguranţa produselor sale. Interesul nostru este să vindem cat mai mult. Este de datoria FDA să asigure aceasta.”

Unul dintre nenumăratele studii cu rezultate negative făcute pe mâncarea modificată genetic a fost realizat de cercetătorul de origine maghiară Dr. Arpad Pusztai care a hrănit şoarecii de laborator cu cartofi modificaţi genetic. Rezultatele cercetărilor sale au arătat că şoarecii de laborator astfel hrăniţi aveau creier, ficat şi testicule mai mici, precum şi sistem imunitar deficient. S-a mai observat şi prezenţa unui număr ridicat de celule precanceroase în mai multe ţesuturi ale organismului. La două zile după publicarea rezultatelor cercetărilor sale, Dr. Puszai a fost dat afară din postul pe care îl ocupa la Aberdeen University. Echipa sa de cercetători a fost dizolvată şi au început procese care aveau ca menire stoparea dezvăluirii a mai multe descoperiri.

Soia modificată genetic

În 1996, marele producător american de OMG, Monsato, a introdus pe piaţă soia modificată genetic “RoundUp Ready”. RoundUp este un foarte puternic erbicid produs de aceeaşi corporaţie. Când noua soia modificată genetic a ajuns în Europa au apărut multe îngrijorări legate de efectele erbicidului asupra sănătăţii umane, unele cercetări arătând că acesta are efecte dezatruoase asupra fertilităţii şi potenţează apariţia ţesuturilor canceroase.

În magazinele din SUA şi nu numai, soia modificată genetic este amestecată cu planta naturală, FDA acceptând pretenţiile producătorului cum că nu există nici o diferenţă între cele două şi deci nu există necesitatea unei etichetări diferite. În consecinţă, acele magazine şi clienţii lor nu au posibilitatea să aleagă ce varietate de soia cumpără.

RoundUp omoară totul cu excepţia plantei de soia modificată genetic, în acest fel fermierii pot cultiva doar un singur tip de recoltă, disponibilă doar dintr-o singură sursa care este tot Monsato. Rezultatul este un aliment toxic cu multiple efecte negative asupra sănătăţii.

Sursa articol: https://www.facebook.com/pages/Anti-Uniunea-European%C4%83/356579791140499

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu