Să sperăm împreună cu Leonard Cohen – „Democraţia vine… printr-o crăpătură din zid, vine din supărarea de pe stradă”. La urma urmei, noi sîntem 99,99%. Noi avem puterea. Ceea ce a rămas, adică 0,01%, are numai capitalul. Capitalul este mort, dacă nimeni nu se mişcă şi nu-l pune la treabă. Elitele nu sînt capabile să lucreze pentru el.
Ele au nevoie de sclavi, ele au nevoie de noi. Trebuie să oprim asta. Trebuie să punem în aplicare nesupunerea civică – ceea ce Howard Zinn numea puterea supremă a omenirii. Trebuie să ne întoarcem la solidaritate; să rămînem împreună pentru valorile noastre inerente – în primul rînd, pentru solidaritate. În solidaritate se află Speranţa. Solidaritatea a fost decimată de neoliberalism. Solidaritatea, coloana vertebrală a mişcărilor sociale, pînă în anii ’70 – ’80, a fost, treptat, distrusă de doctrina neoconservatoare de dezbinare a oamenilor, a societăţilor, a unor ţări şi civilizaţii întregi prin cei mai josnici numitori comuni – lăcomia şi egoul – vechiul truism: dezbină, ca să stăpîneşti. Constanta acestui truism este haosul. Iar haosul este ceea ce o naţiune excepţională cultivă peste tot. Părintele conceptului neoliberal este un domn nu prea cunoscut multor oameni, Edward Bernays, nepotul lui Sigmund Freud. El este inventatorul propagandei din zilele noastre. El este cel care a dezvoltat, în anii ’30 şi ’40, instrumentele necesare pentru un marketing eficient. Deja în 1928, George Washington Hill, preşedintele American Tobacco Company, îl angajase pe Edward Bernays să extindă piaţa tutunului susţinînd, în ciuda tabuului care predomina, că fumatul nu este un lucru degradant pentru femei. Această acţiune a continuat şi în anii ’50-’60. Propaganda agresivă a lui Bernays a vîndut femeilor ideea că fumatul este un drept al lor, nu numai un privilegiu rezervat bărbaţilor. Au apărut ţigările Virginia Slims pentru femei. Aproape peste noapte, fumatul a devenit, din punct de vedere politic, un comportament corect şi a contribuit la „mişcarea de eliberare a femeilor”, din anii ’60. Edward Bernays s-a născut în 1891 la Viena, Austria, iar un an mai tîrziu a plecat cu familia la New York, unde a murit în 1995. A fost numit „părintele relaţiilor publice”, şi folosea aptitudinile psihoanalitice ale unchiului său, Sigmund Freud, deşi fără consimţămîntul acestuia din urmă. Datorită talentelor lui de manipulare a minţii, Bernays devine membru al Comitetului pentru Informare Publică (CIP) creat, în 1917, de preşedintele Woodrow Wilson (denumit, de asemenea, şi Comitetul Creel, după numele preşedintelui acestui comitet). Scopul CIP era să „fabrice” consimţămîntul poporului american de a intra în primul război mondial împotriva Germaniei printr-o extinsă campanie de propagandă. Bernays a contribuit la această campanie reuşită de îmbrobodire a minţii. La mijlocul anilor ’20, a scris o carte în care descria metodele utilizate de propagandă în primul război mondial. Bernays a explicat instinctul de turmă al masselor, afirmînd că era posibil să se „înregimenteze mintea publică la fel cum armata înregimenta trupurile soldaţilor” – adăugînd că această tehnologie „trebuia să fie folosită de minorităţile inteligente pentru a fi sigure că proştii se află pe calea cea bună”. „Life Magazine” l-a plasat, în anul 1990, în rîndul celor mai influente 100 de persoane ale Secolului XX. (Va urma)
PETER KOENIG
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu