Procurorii DNA au atacat decizia Curţii de Apel Braşov de a-l cerceta sub control judiciar pe George Scripcaru, iar dosarul va ajunge la Instanţa Supremă.
În plus, anchetatorii au găsit în demisolul casei lui Scripcaru suma de 41.000 de lei şi 3.000 de euro. Primarul Braşovului îşi ţinea banii într-o valiză. Procurorii susţin că Scripcaru controla toate contractele încheiate cu Primăria Braşov, pe care le atribuia firmelor care făceau parte din grupul său de interese.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, reţinut luni pentru abuz în serviciu şi luare de mită într-un dosar privind încheierea unor contracte de energie termică între municipalitate şi mai multe firme, va fi cercetat sub control judiciar, a decis marţi seară Curtea de Apel Braşov.
"Cu ocazia perchezițiilor desfășurate cu încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Brașov au fost ridicate mai multe înscrisuri vizând faptele cercetate în prezenta cauză, medii de stocare și sume de bani considerabile. De exemplu, demisolul locuinței inculpatului Scripcaru George, într-o valiză au fost găsite sumele de 41.000 lei și 3000 euro", se arată în Referatul procurorilor.
Procurorii spun că în Primăria Braşov nu mişca nimic fără ca George Scripcaru să ştie, iar contracte primeau doar acele firme care erau apropiate primarului.
Din interceptările de la dosar reiese că angajaţii CET Brasov erau mustraţi de Scripcaru, dacă nu voiau să facă afaceri cu societăţie indicate de acesta.
Frățilă Simona: Da. Ia zi și tu, la trei jumate am fost chemată la Primărie.
Domn: De ce?
FSM: E... o poveste mai lungă.
Domn: Da' nu ca...
FSM: Păi nu da'... din urmă că n-am făcut eu ceva, n-am vrut să fac, să lucrez cu BEPCO într-o problemă și m-a pârât BEPCO la Primărie.
(convorbire purtată de Frățilă Simona în data de 03.03.2015)
Un martor le-a povestit procurorilor cum dorea primarul Braşovului să devalizeze CET-ul, favorizând astfel o anumită societate care furniza energie termică.
Primarul spunea că CET-ul trebuie să dispară. De asemenea, nu avea răbdare să audă până la capăt soluțiile tehnice care puteau eficientiza activitatea CET. În perioada 2006-2007 în AGA CET s-au prezentat mai multe soluții tehnice pentru creșterea eficienței CET însă nu s-a luat vreo hotărâre
Sursa: Referatul procurorilor
"Înainte de campania electorală din mai 2012 primarul mi-a spus că îmi va da Cristina Antonie (prietena primarului) o listă . Am mers la sediul RTT și m-am întâlnit cu Cristina care mi-a dat o listă cu materiale promoționale PDL - Colegiul Făgăraș, fiind identificate cu nr. câte tricouri, pixuri etc. (...) Din câte îmi aduc aminte o parte din materiale au fost ridicate de Horațiu Braga, secretar PDL Brașov , persoană pe care am și anunțat-o când acestea au fost gata. Așa am primit dispoziții de la domnul primar și așa am procedat ", se mai arată în Referatul procurorilor.
George Scripcaru a fost reţinut de procuri, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, cu un prejudiciu de un milion de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu