Fără îndoială că persistenţa structurilor şi a poziţiilor tradiţionale din cadrul armatei a ajutat la acunderea faptului că a apărut o nouă şi periculoasă versiune mutantă a forţelor armate. Un amestec uimitor de operaţii militare, contractori civili (înarmaţi sau neînarmaţi) şi alte cadre operative ale CIA, toţi „cufundaţi” într-o penumbră de secretomanie, în mare parte, ascunşi vederii (chiar dacă sînt glorificaţi în diverse filme de acţiune de la Hollywood), această armată mutantă se înghesuie ca să participe la cît mai multe acţiuni. În timp ce armata de modă veche îi ocroteşte pe pensionarii militari, conservînd, parcă, un set monstruos de exponate de muzeu, armata mutantă se străduieşte, cu mare succes, să-şi extindă puterea pe tot globul. Începînd cu 11 septembrie 2001, această armată, care a căpătat partea leului din toate acţiunile şi a fost extrem de flatată – cum ar fi SEAL Team 6 – împreună cu factorul esenţial, comandantul şef civil, acţionează ca asasinul-şef al Americii. Gîndiţi-vă în acest fel: la un sfert de secol după terminarea războiului rece, armata SUA nu are nici o jenă! Politica externă a Washingtonului este, în mod şocant, una militară şi nimic nu pare să fie în afara limitelor. Iată care sînt cele două elemente principale ale acestei politici – era „marii” armate a războiului rece, încă foarte activă, şi noua eră, a operaţiunilor speciale, a contractorilor şi a paramilitarilor care încearcă să domine totul. Toate domeniile: nuclear, convenţional, neconvenţional, terestru, maritim, aerian, spaţial, cibernetic, toate trebuie să fie controlate. Doar un singur domeniu, care are cea mai mare importanţă, nu poate fi stăpînit: armata. Şi ea poate găsi singurul lucru pe care o armată atît de permisivă se presupunea că îl poate garanta: victoria (în nici un loc de pe Pămînt). Încărcată cu pradă şi elogiată la superlativ, armata americană nu este disciplinată şi nu are nici o orientare. Armata nu a fost niciodată obligată să facă alegeri, cum ar fi să se descotoroseasă de rachetele balistice intercontinentale, să se lepede de mulţimea obscenă de ofiţeri de rang înalt, sau să anuleze sistemele redundante de armament, cum ar fi F-35. Totuşi, urmăreşte să facă totul, aproape peste tot. Aşa cum Nick Turse a spus recent, între 2011 şi 2014, operaţiuni speciale ale Statelor Unite au avut loc în 150 de ţări. Iar rezultatele acestei activităţi repetative ar trebui să fie previzibile: mult haos, multe victime, misiune neîndeplinită.
Viitorul nu este ceea ce ar trebui să fie
Spuneţi ce vreţi despre războiul rece, dar el, cel puţin, s-a terminat. Demult, armata SUA era, mai mult sau mai puţin, asociată cu apărarea continentală, iar calculele sale hegemonice erau limitate de nişte rivali puternici. Acum, însă, nu mai este acelaşi lucru, Astăzi, armata are ambiţii fără limite peste tot în lume şi, chiar dacă se împiedică mereu în realizarea lor, fie în Irak, Afganistan, Yemen sau în altă parte, creşterea ei este asigurată, pentru că liderii noştri se depăşesc unul pe altul cînd o „îngroapă” în sume uimitoare de bani şi îi oferă dragoste necondiţionată. Nici unei armate nu trebuie să i se acorde încredere, iar aceasta trebuie să fie, întotdeauna, condiţionată. Părinţii naţiunii noastre ştiau această lecţie. În discursul său de rămas bun, din 1961, generalul cu 5 stele Dwight D. Eisenhower a făcut unele compromisuri ca să ne aducă aminte de toate aceste lucruri. Cum de am ajuns să uităm lecţia asta? Ce p…a mă-sii, e America? Ceea ce ştiu eu sună cam aşa: luaţi o armată, mutantă, presăraţi-o cu iubire necondiţionată şi cu o mulţime de bani, şi veţi avea reţeta dezastrului. Aşa că, scuzaţi-mă pentru că sînt ceva mai mult decît nervos cînd mă gîndesc la ceea ce vom găsi cînd America se va trezi peste alţi 25 de ani, în 2040.
WILLIAM J. ASTORE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu