Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

joi, 14 mai 2015

Vicepreşedintele CJ Caraş-Severin, ARESTAT după ce a fost prins când lua mită

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin Ionesie Ghiorghioni (PNL), reţinut aseară după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 20.000 de lei pentru atribuirea unui contract, a fost arestat preventiv, miercuri, pentru trafic de influenţă, potrivit Medafax.

De asemenea, Tribunalul Timiş a mai dispus măsura controlului judiciar pentru nepotul acestuia, Adrian Cosmin Ghiorghioni, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Timişoara au făcut, marţi, şase percheziţii în municipiul Reşiţa şi în alte localităţi din judeţul Caraş-Severin, din care una la sediul unei instituţii publice, iar restul la locuinţele unor persoane, anunţa DNA. Cercetările au fost făcute într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârţirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada ianuarie 2013 - martie 2015.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni (PNL), care a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 20.000 de lei pentru atribuirea unui contract, a fost adus marţi seara cu o dubă la DNA Timişoara, pentru audieri.

În schimbul banilor, vicepreşedintele CJ Caraş-Severin urma să sprijine interesele societăţii administrate de Armaşu, prin determinarea subordonaţilor săi să primească şi să admită devizele de lucrări şi să facă plăţile cu prioritate în favoarea S.C.Camand Impex S.R.L. Reşiţa.

În 2 decembrie 2014, Ionesie Gheorghioni l-a contactat pe nepotul său, Adrian Cosmin Gheorghioni, pe care l-a trimis să ia banii de la Adina Armaşu, ca intermediar pentru unchiul său.

Cei doi s-au întâlnit în parcarea unui magazin din Timişoara unde Adrian Cosmin Ghiorghioni a primit de la Adina Armaşu suma de 4.000 de euro pentru unchiul său. Ulterior, Adina Armaşu i-a transmis vicepreşedintelui CJ că i-a trimis prin intermediul nepotului suma totală de 8.500 de euro.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, din mai 2014, Ionesie Ghiorghioni are un teren forestier de 30 de hectare în comuna Băuţar, sat Bucova, cumpărat în anul 2003, şi altul de 180 de hectare în acelaşi sat, moştenit în anul 2008. De asemenea, el are un teren de 2,5 hectare tot în Bucova, obţinut prin donaţie în anul 1998, şi un teren de 8 hectare, în aceeaşi localitate, moştenit în 2014 împreună cu soţia Rozina Gheorghioni.

Totodată, Ionesie Ghiorghioni deţine o casă de 75 de metri pătraţi în satul Bucova, obţinută prin donaţie în anul 1998, un apartament de 82 metri pătraţi în Oţelu Roşu, cumpărat în 1998, precum şi o casă de 120 de metri pătraţi împreună cu Rozina Gheorghioni, moştenită în 2014.

Ionesie Ghiorghioni a câştigat de la Consiliul Judeţean suma anuală de 49.414 de lei, iar soţia lui, în calitate de director al Liceului Bănăţean Oţelu Roşu, a obţinut venituri în valoare de 39.395 lei.

Potrivit declaraţiei de interes, Ghiorghioni este preşedinte la Composesoratul Bucova, unde are 34 părţi sociale sau acţiuni, membru al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Caraş-Severin, acţionar cu 50% la SC Piatra SRL şi acţionar unic cu 100 % la SC Fag Montana SRL Bucova.

Ionesie Gheorghioni a fost deputat PDL de Caraş-Severin în perioada 2004-2008, iar de şase ani este vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin, fiind unul din apropiaţii preşedintelui instituţei, Sorin Frunzăverde.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu