Liderul PSD Vrancea se referă la modificările statutului partidului care impune ca membrii condamnaţi să demisioneze din functii.
Încă de la început, Marian Oprişan a fost extrem de critic la adresa mai multor măsuri dispuse de colegii săi de partid.
"Când eu am spus că nu trebuie încălcate principii, pentru ca aşa este normal într-o ţară democratică, unii colegi de ai mei nu au fost de acord şi iată consecinţa. Atunci când încalci principii, trebuie să accepţi şi lucruri nedrepte din acest punct de vedere", a spus, luni, Oprişan, venit la sediul PSD.
Întrebat de presă la ce principii se referă, Oprişan a arătat că este vorba de principiul de nevinovăţie.
Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, şi-a depus mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul "Referendumul".
Colegii lui nu au fost însă de acord, astfel că soarta lui Dragnea se va decide miercuri, într-un CEx.
Consiliul Naţional al PSD a decis, în luna martie, ca membrii de partid sancţionaţi de instanţe să îşi piardă funcţia politică.
Pe 15 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat de Curtea Supremă la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul referendumului. Deşi decizia nu este definitivă, Dragnea şi-a dat deja demisia din Guvern şi a anunţat că renunţă şi la toate funcţiile din PSD, rămânând un simplu membru de partid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu