Legăturile neştiute ale lui Lucian Blaga, Mircea Eliade şi Emil Cioran cu legionarii – de ce au ales geniile României „cămaşa verde” a extremiştilor de dreapta

Mişcarea Legionară a fascinat minţi luminate la apogeul său, în perioada interbelică. În anii ’30, legionarismul devenise crezul la modă al multor intelectuali. Nume grele ale literaturii şi ştiinţelor, în general, s-au alăturat mişcării, fie ca membrii cu acte în regulă, fie ca simpatizanţi. Mişcarea legionară a luat naştere la 24 iunie 1927, într-un context politic internaţional care facilita apariţia de organizaţii naţionaliste, purtînd numele de „Legiunea Arhanghelului Mihail”. A fost înfiinţată de un student la drept, Corneliu Zelea Codreanu. În anii ce au urmat înfiinţării, prin principiile sale naţionaliste, care propovăduiau „omul nou”, patriot, profund ortodox, muncitor şi dedicat unei misiuni sfinte patriei sale, Mişcarea Legionară a făcut numeroşi prozeliţi. A atras ţărănimea prin mesajul său antisemit şi prin atitudinea liderilor de păstrători ai tradiţiilor, purtînd la diverse ocazii şi portul naţional, totodată, a inspirat şi preoţimea, numerose feţe bisericeşti aderînd la Mişcarea Legionară tocmai datorită caracterului său ortodox. Nu în ultimul rînd, Mişcarea Legionară a fost ca un magnet şi pentru intelectuali prin doctrina sa naţionalist-mistică şi, pe alocuri, poporanistă. Istoricul spaniol Francisco Veiga, cel care a scris „Istoria Gărzii de Fier”, spune că la sfîrşitul anilor ’30, legiunea avea nu mai puţin de 1 milion de simpatizanţi. Totodată, un alt istoric străin care a scris despre Mişcarea Legionară, italianul Claudio Mutti în lucrarea „Mircea Eliade, legiunea şi noua inchiziţie” precizează că tînăra generaţie de intelectuali români era nemulţumită de sistemele politice importante din Occident, în special de liberalism. Pentru italian, Mişcarea Legionară a fost singura alternativă pe care tinerii intelectuali o aveau în faţa partidelor liberale şi democrate. Printre intelectualii care susţinut într-o formă sau alta legionarismul s-au aflat şi poetul Lucian Blaga, filozoful şi scriitorul Mircea Eliade, filozoful Emil Cioran, sau filozoful şi poetul Constantin Noica. Este vorba despre generaţia Criterion, un grup de intelectuali cristalizat în 1927. Practic, era o generaţie şcolită în marile centre ale Europei, după cum arată Alexandra Laignel-Lavastine, autoarea lucrării „Uitarea fascismului”, dar care simţeau nevoia unei identităţi politice pur româneşti. În aceste condiţii, tinerii de la Criterion au fost atraşi de charismaticii în cămăşi verzi. „Religiosul ortodox era aşezat în fruntea crezurilor mişcării, iar multe dintre ritualurile ei utilizau practicile cultice. Chiar naşterea Mişcării Legionare şi prima ei denominaţie aveau, ca punct de pornire, elemente din sfera religiosului. În aceste circumstanţe, simpatia tineretului, care îşi făcuse din spiritualitate o convingere, pentru mişcarea legionară a devenit posibilă şi explicabilă”, scria Zigu Ornea în lucrarea sa „Anii treizeci. Extrema dreaptă românească”.



Lucian Blaga şi controversa legionarismului

Lucian Blaga, unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici, a fost denunţat după 1990 ca fost legionar. Mai precis, un fost legionar, Nistor Chioreanu, spunea în 1992 că Lucian Blaga a fost membru al Mişcării Legionare, într-un cuib din Sibiu. Chioreanu spunea că l-a văzut personal la o şedinţă din 1940 a cuibului legionar. Ideea a fost prealuată de istoricul Alex Mihai Stoenescu. De altfel, din 1937, Lucian Blaga făcea parte din organizaţia de simpatizanţi „Prietenii legionarilor”. În 1934, compune drama istorică „Avram Iancu”, care se presupune că a fost dedicată lui Corneliu Zelea Codreanu. În rest, apartenenţa lui Lucian Blaga la Mişcarea Legionară este sub semnul întrebării. Practic, poetul nu a recunoscut niciodată apartenenţa. Cu toate acestea, pasiunea pentru satul şi tradiţiile româneşti, dar şi înscrierea în „Prietenii Legionarilor”, ca şi ostracizarea sa în perioada comunistă, fiind dat afară în 1948 de la Universitatea din Cluj, unde era profesor şi hărţuit toată viaţa, dau de bănuit. Dorli Blaga, fiica poetului, spune că a văzut cîţiva legionari purtînd tratative cu tatăl său, dar fără să fie nimic concretizat. „A venit în vizită la tata Traian Herseni, însoţit de cineva şi trimişi ai guvernării legionare, dar n-au stat mult. Imediat după plecarea lor, tata ne-a povestit că aceştia veniseră să «tatoneze» o eventuală colaborare. El a refuzat categoric orice colaborare cu guvernarea legionară”, scria Dorli Blaga, în volumul „Blaga, supravegheat de Securitate”. De altfel, şi poetul a renegat apartenenţa sa la Mişcarea Legionară, deşi cu siguranţă a făcut parte din acea organizaţie a simpatizanţilor mişcării. „Se prea poate ca unii legionari să fi fost admiratori ai filozofiei mele. Pot să spun însă categoric un lucru: eu nu mi-am scris filozofia pentru legionari, ci pentru toţi amatorii de filozofie din ţară, indiferent de orientarea lor politică”, scria Blaga în memoriul adresat în 1959 Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Cu toate acestea, colaborarea sa cu legionarii rămîne un mister. Pe de o parte, vechi legionari, precum Chioreanu, spuneau că a făcut parte din legiune, documente îl arată înscris într-o organizaţie de simpatizanţi, pe de altă parte, familia şi el au susţinut că nu au avut de-a face cu legiunea.



Mircea Eliade şi propaganda legionară

Filozoful Mircea Eliade a fost un alt intelectual român cu greutate prezentat ca simpatizant legionar şi, mai mult decît atît, şi ca pion important în propaganda legionară. Despre apartenenţa sa vorbesc atît istoricii, cît şi documentele de arhivă. „Este vorba despre o revoluţie creştină, o revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească cum încă n-a cunoscut istoria Europei”, spune Eliade, în revista „Vremea”. „Învăţăcel” al lui Nae Ionescu, zis „Profesorul”, un adevărat ideolog al Mişcării Legionare, numele lui Mircea Eliade apare în diverse publicaţii legionare, precum „Vremea” sau „Buna Vestire” şi „Credinţa”. Articolele filozofului care va scrie cea mai bună şi cuprinzătoare istorie a religiilor îşi exprima crezul legionar şi dezavua regimul politic din anii ’30. „Cred în destinul Neamului Românesc – de aceea cred în biruinţa Miscării Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia Istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofă civilă”, scria Mircea Eliade în revista „Buna Vestire” din 1937. Istoricii mai sus amintiţi bănuiesc că Eliade a intrat în Mişcarea Legionară în anul 1936, fiind omul care se ocupa de propagandă în presa legionară a vremii. Pentru Eliade, legionarismul era o României nouă bazată pe valori pur româneşti. Totodată, în articolele sale, precum „Piloţi Orbi” din „Vremea”, îşi exprimă antisemitismul, condamnînd regimul politic democratic pentru maghiarizarea şi evreizarea ţării. De altfel, Eliade a şi fost arestat pentru simpatiile sale legionare. Spre deosebire de Blaga, asupra lui Eliade nu planează îndoiala. Pe 14 iulie 1938, acesta a fost arestat pentru articolul „Provincia şi legionarismul” din publicaţia „Vremea”. În arest este obligat să renunţe la doctrina legionară, dar refuză. Stă închis într-un lagăr din Miercurea Ciuc şi este eliberat abia în noiembrie 1938. După eliberare, Eliade scrie piesa de teatru „Iphigenia”, o odă dedicată sacrificiului de tip legionar, după cum spune Andrei Oişteanu. „Alegerea subiectului marţial şi semnificaţiile piesei sînt, de data aceasta, străvezii”. „În această tragedie în trei acte – remarcă Alexandra Laignel-Lavastine, în ultima sa carte – regăsim toate temele ideologice, care îi sînt apropiate lui Eliade (mai ales exaltarea sacrificiului şi al morţii pentru patrie), integrate cu abilitate într-o temă dramatică, aparent fără legătură directă cu actualitatea politică românească şi europeană. Numeroase pasaje reiau, aproape cuvînt cu cuvînt, articolele consacrate de Eliade, în 1937, sacrificiului franchist al lui Ion Moţa şi Vasile Marin”, scria Oişteanu în „Observator cultural”. Nici după plecarea în străinătate, Eliade nu şi-a dezminţit apartenenţa legionară.



Tînărul Cioran îl omagia pe Codreanu în timp ce Iorga era împuşcat

Filozoful Emil Cioran a fost în tinereţe, la nivel ideologic, unul dintre cei mai înfocaţi partizani ai Mişcării Legionare, arată documentele vremii. Deşi a evitat în anii maturităţii să discute despre activitatea sa în cadrul Mişcării Legionare, Cioran a fost unul dintre ideologii mişcării. „Emil Cioran era cel mai tînăr dintre aceştia. Avea cu 4 ani mai puţin decît Eliade, cu 2 decît Noica, cu 7 decît Vulcănescu. A fost însă repede primit printre generaţionişti, deşi în perioada strălucită a conferinţelor Criterion s-a aflat vrăjit numai printre audienţi”, preciza Zigu Ornea. Cioran, încă de la 24 de ani, scria manifese cu puternic caracter fascist, precum „Revolta sătuilor” sau „Schimbarea la faţă a României”, cu un puternic ton anti-maghiar şi anti-evreiesc, visînd la un stat totalitar utopic. A urmat apoi „Profilul interior al căpitanului”, unde era făcut un omagiu liderului mort al Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu. Culmea, se spune că această conferinţă a fost difuzată chiar în noaptea în care Nicolae Iorga era asasinat de legionari în pădurea Strejnic. Pe lîngă Cioran, au fost înregimentaţi în anii tinereţii în Mişcarea Legionară şi Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu.



Nae Ionescu, cel care-i forma pe intelectualii legionari

Întreaga generaţie de intelectuali cu vederi legionare, anti-semite sau pro-fasciste, grupată în jurul grupului Criterion din care făcea parte Eliade, Noica şi Cioran, ar fi fost influenţată, conform specialiştilor, de un singur om, Nae Ionescu, „Profesorul”, ideologul legionar. Filozoful Nae Ionescu. „Dar şi el, şi Cioran, şi imbecilul de Noica, şi grasul Vulcănescu, şi atîţia alţii (Haig Acterian, M. Polihroniade) sînt victimele odiosului defunct Nae Ionescu. Dacă nu era Nae Ionescu (sau dacă nu se certa cu regele), am fi avut, astăzi, o generaţie de conducători valoroasă, între 35 şi 40 de ani. Din cauza lui, toţi au devenit reacţionari. (…) Din cauza lui Nae Ionescu, Haig Acterian şi Polihroniade au murit. Iar prostul din topor Costin Deleanu şi poetul Horia Stamatu sînt fugari în Europa (o să-i vedem în Franţa într-o bună zi), ca şi Eliade, ca şi Cioran, ca şi Amzăr”, scria Zigu Ornea în „Anii treizeci. Extrema dreaptă românească”. Practic, prin intermediul lui Nae Ionescu, toţi învăţăceii au luat contact cu doctrina legionară şi cu antisemitismul.

tricolorul