Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

vineri, 15 mai 2015

Klaus Iohannis îl ameninţă pe Victor Ponta cu instanţa şi a cerut ajutorul şefului SRI

Klaus Iohannis a declarat, joi dimineaţă, că afirmaţiile prim-ministrului Victor Ponta, prin care acesta sugerează un trafic de influenţă la nivelul Administraţiei Prezidenţiale privind exportul de lemn sînt false, arătînd că a avut o discuţie telefonică în acest sens şi cu directorul SRI, Eduard Hellvig.

„Afirmă la televizor tînărul prim-ministru că ar avea informaţii de la Servicii că oameni din anturajul meu s-ar fi întîlnit cu diferiţi reprezentanţi ai unor procesatori de lemn şi lasă să se înţeleagă că ar exista un fel de trafic de influenţă la nivelul perşedintelui. Acest lucru este deopotrivă surprinzător şi fals”, a subliniat Klaus Iohannis, înainte de plecarea spre Italia, unde efectuează o vizită de 3 zile. „N-am vorbit cu prim-ministrul, dar am avut o discuţie deocamdată telefonică cu directorul SRI şi l-am rugat foarte oficial să analizeze şi să cerceteze cu maximă exigenţă şi seriozitate aceste afirmaţii”, a mai spus şeful Statului. Acesta a precizat şi ce se va întîmpla dacă acuzaţiile premierului se confirmă şi dacă, din contră, ele vor fi infirmate. „Dacă ele se confirmă, să se ia de urgenţă măsurile care se impun, iar dacă nu se confirmă, atunci prim-ministrul va răspunde pentru aceste afirmaţii. Astfel de afirmaţii, de insinuări de trafic de influenţă la nivelul preşedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii prin care vrea să pară interesant la televizor. Sînt mult mai grave şi trebuie tratate ca atare”, mai afirmă preşedintele. „Încă de aseară (miercuri seară – n.red.), i-am rugat pe cei din departamentul juridic în Administraţia Prezidenţială să verifice care este încadrarea unor astfel de afirmaţii şi cum putem să facem demersuri în cazul foarte probabil în care se dovedesc a nu fi susţinute de dovezi. Este foarte gravă afirmaţia. Nu mai sîntem în campanie, să ne jucăm cu astfel de afirmaţii”, a adăugat Klaus Iohannis.

tricolorul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu