Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

vineri, 6 martie 2015

UE a lansat un proces de revizuire a strategiei faţă de o parte dintre "vecini"

Şefa diplomaţiei UE Federica Mogherini şi comisarul Johannes Hahn au lansat miercuri un proces de revizuire a strategiei Uniunii faţă de vecinii săi din est şi sud, la zece ani de la lansarea Politicii Europene de Vecinătate, în contextul crizelor din Ucraina şi Mediterana, relatează EUObserver, conform Mediafax.
Statele membre ale Uniunii, cele 16 ţări partenere în cadrul PEV şi societatea civilă din Europa de Est şi de Sud urmează să se implice în evaluarea acţiunilor întreprinse până în prezent.
O primă consultare cu vecinii sudici este programată pentru aprilie, la Barcelona. Parteneriatul Estic urmează să fie revizuit în cadrul unui summit, la Riga, prevăzut în mai.
De asemenea, o propunere scrisă de înnoire a strategiei urmează să fie prezentată la toamnă. Fonduri în valoare totală de peste 15 miliarde de euro au fost deja prevă-zute pentru bugetul aferent perioadei 2014-2020.
"Regiunea noastră este în flăcări", a declarat Mogherini într-o conferinţă de presă comună cu Hahn, comisarul european însărcinat cu Politica de vecinătate, referindu-se la războaiele din Ucraina şi Siria şi la tulburările din Libia.
În urma "primăverii arabe", instabilitatea politică a Egiptului şi Libanului şi blocarea procesului de pace israeliano-palestinian sunt tot atâtea indicii ale eşecului eforturilor UE de a-şi stabiliza vecinătatea.
Bruxellesul pare să piardă legătura până şi în Republica Moldova, considerată cel mai silitor elev din Est. În urmă cu două săptămâni, un om de afaceri controversat a format un guvern minoritar cu ajutorul partidului comuniştilor, antieuropean.
"PEV nu a fost întotdeauna în măsură să răspundă adecvat acestor evenimente recente sau să schimbe aspiraţiile partenerilor noştri", se arată în documentul lansat miercuri în cadrul procesului de revizuire a politicii. "Prin urmare, interesele UE nu au fost servite pe deplin", se arată în continuare în document.
Mogherini şi Hahn au subliniat asupra nevoii dialogului cu ţările partenere în cadrul PEV.
"Avem multe motive foarte bune să menţinem relaţii foarte bune cu vecinii noştri. Noua PEV este necesar să reflecte opiniile şi experienţa partenerilor noştri. Ea nu trebuie să fie condescentă", a declarat comisarul.
El a adăugat totuşi că este necesar ca Uniunea să-şi "sublinieze interesele atunci când discută cu partenerii".
În contextul în care, până în prezent, PEV a vizat în principal să dezvolte standarde democratice şi piaţa liberă, noua politică urmăreşte să facă mai mult în protejarea Europei de consecinţele instabilităţii din vecinătatea sa.
În viitor, UE urmează să pună "un nou accent asupra securităţii energetice şi crimei organizate", dar şi asupra luptei împotriva terorismului şi fluxurilor migratorii, a precizat Hahn.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu