Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

sâmbătă, 7 martie 2015

Kelemen Hunor anunță deblocarea situației de la UMF Târgu Mureș

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi că în urma întâlnirii avute cu ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, situaţia de la linia maghiară a Facultăţii de Farmacie din cadrul UMF Târgu Mureş a fost deblocată şi că la admiterea din toamnă vor fi 75 de locuri disponibile, scrie Agerpres.

"M-am întâlnit cu domnul ministru acum două-trei săptămâni, la el la cabinet, împreună cu colegii mei, pentru că nu am fost singur, şi am discutat toate problemele care ne privesc. Vorbesc despre problemele de învăţământ în limba maternă, atât în învăţământul general, în sistemul învăţământul preuniversitar, cât şi problemele de la UMF Târgu Mureş unde în acest moment am discutat mult şi am discutat foarte mult despre situaţia creată la Facultatea de Farmacie (...) Soluţia găsită asta a fost, cu 75 de locuri pentru studenţi maghiari, aşa cum era şi în anii trecuţi şi, sigur, în viitorul apropiat, pregătirea dosarului de acreditare pentru linia de învăţământ în limba maghiară. În acest moment, o altă soluţie nu există", a spus liderul UDMR, la Târgu Mureş.

Kelemen Hunor a afirmat că trebuia găsită o soluţie indiferent a cui a fost vina pentru blocarea admiterii, întrucât este inacceptabil ca învăţământul farmaceutic în limba maghiară să dispară.

"L-am informat pe domnul ministru şi i-am spus că trebuie să găsim o soluţie fiindcă nu putem accepta şi este inacceptabil în orice condiţie ca după foarte mulţi ani să dispară învăţământul în limba maghiară la Farmacie. Ce au făcut cu acreditarea, cine a greşit, unde a greşit, este o altă discuţie, dar trebuie să găsim o soluţie în aşa fel încât - şi aici copiii sunt importanţi, nu profesorii - cei care vor să vină la Farmacie vor să dea examenul în limba maghiară şi vor să studieze în limba maghiară, aşa cum au făcut şi până acum, să aibă această posibilitate", a subliniat Kelemen Hunor.

Întâlnirea dintre ministrul Educaţiei şi conducerea UDMR a avut loc după declaraţiile publice ale rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, potrivit cărora profesorii Facultăţii de Farmacie în limba maghiară de la UMF riscă să fie sancţionaţi de Senatul universităţii, după ce au blocat admiterea candidaţilor la această linie pentru acest an, prin nedepunerea dosarului de autorizare provizorie.

MIRCEA MARIAN
EVZ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu