Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

vineri, 6 martie 2015

Ioana Băsescu va fi audiată la Parchet, după sechestrul pus pe moşia de la Nana

Ioana Băsescu va fi audiată la Parchetul General în zilele următoare, după ce procurorii au pus sechestru pe 147 de titluri de proprietate de la Nana, printre care se află şi terenul fiicei mai mare a fostului preşedinte Traian Băsescu.

Procurorii Parchetului General au pus sechestru pe 147 de titluri de proprietate de la Nana, pe data de 16 februarie.

Fiica fostului preşedinte, Ioana Băsescu, a contestat măsura, dar aceasta a fost respinsă astăzi, potrivit Ministerului Justiţiei.

"Soluţia pe scurt: Respinge contestaţia formulată de petenta Băsescu Ioana împotriva Ordonanţei nr. 236/P/2014 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16.02.2015 în dosarul nr. 236/P/2014 - Obligă contestatoarea la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică", se arată pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Dintre documentele comisiei Nana, 125 de dosare şi 89 de registre agricole sunt deja pe masa procurorilor

Terenul de 290 de hectare din comuna Nana achiziţionat de Ioana Băsescu a fost supraevaluat de bancă la momentul achiziţiei.

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva fostei administraţii a prefecturii Călăraşi implicate în reconstituirea ilegală a mai multor titluri de proprietate în mai multe localităţi din judeţ, inclusv la Nana.

Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.

Surse: ACTE FALSE, la baza contractului Ioanei Băsescu în cazul terenului de la Nana. Firma Bergie ar fi falsificat două contracte de arendă. Documentele au stat la baza contractului dintre Ioana Băsescu şi firma italiană.

Pe 16 aprilie, procurorii Parchetului General au dispus începerea urmăririi penale în dosarul terenului de la Nana al preşedintelui Traian Băsescu, în urma sesizării transmise de Corpul de Control al prim-ministrului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu