Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

joi, 5 martie 2015

Elena Băsescu, arătată cu degetul în dosarul lui Ridzi. Avocat: beneficiile au fost pentru EBa

Mezina fostului preşedinte Traian Băsescu, Elena Băsescu (EBa), a fost pomenită în dosarul lui Ridzi de un avocat, care a spus desprea ea că ar beneficiară în acest caz.

Iată, mai jos, un fragment din declaraţia dată în faţa instanţei de un avocat al unui alt inculpat în dosarul Monicăi Iacob Ridzi:

Avocat: E clar că beneficiile în acest caz nu le-au avut nici Ridzi, nici Varsta (consilieră a Monicăi Iacob Ridzi, condamnată şi ea - n.r.), ci un alt personaj care a avut mare succes la europarlamentare.
Judecător: Are şi un nume?
Avocat: I se spune EBA.

Pe 16 februarie, Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

Potrivit DNA, în perioada 17 martie - 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu