Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

duminică, 8 martie 2015

Deputat rus: Rusia ar putea susţine independenţa regiunilor separatiste din Ucraina

Rusia ar putea susţine independenţa regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk dacă nu va exista o altă opţiune pentru soluţionarea conflictului din estul Ucrainei, a anunţat vineri pentru postul de radio Kommersant FM deputatul rus Konstantin Kosaciov, relatează Mediafax.

"Dacă toate opţiunile pentru o soluţionare paşnică vor fi epuizate, nu exclud această variantă", a răspuns Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe din Consiliul Federaţiei Ruse, la întrebarea dacă Rusia intenţionează să susţină "independenţa Novorusiei", care ar cuprinde şi regiunile separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk.

În acest caz, a subliniat deputatul rus, decizia privind viitorul celor două regiuni din estul Ucrainei trebuie să respecte interesele păr?ilor aflate în conflict.

Cu toate acestea, Kosaciov s-a declarat în favoarea "integrităţii teritoriale" a Ucrainei dar, a precizat el, în conformitate cu "interesele tuturor regiunilor". Potrivit lui, asigurarea integrităţii teritoriale şi respectarea democraţiei în Ucraina ar fi "un scop suprem" pentru Rusia.

Însă, în opinia sa, integritatea teritoriului ucrainean nu are nicio legătură cu Peninsula Crimeea, anexată acum un an de Rusia.

"Acest subiect este închis", a subliniat el.

Pe de altă parte, Kosaciov a apreciat că Ucraina nu trebuie să adere la NATO deoarece acest demers "în niciun caz nu va consolida alianţa euroatlantică (...) sau securitatea globală".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu