Preferata lui Traian Băsescu ar fi fost recompensată cu şefia PDL Bucureşti, pentru banii pompaţi în partid din şpăgi. O bună parte din mită a mers în finanţarea cheltuielilor PDL-ului în timpul campaniei electorale, scrie în motivarea judecătorilor. Preferata lui Traian Băsescu a coordonat şi controlat un întreg sistem de corupţie de pe urma căruia s-au îmbogăţit atât ea cât şi apropiaţii ei.
În acest dosar, sunt arătate doar banii daţi cu titlu de mită doar de către cele trei companii, dar sunt suficiente declaraţii a unor persoane care arată că sistemul era generalizat, că toate contractele duceau la plata unui comision, iar beneficiarul era inculpata Udrea Elena Gabriela sau persoanele din jurul său care au intermediat mita ori finanţarea cheltuielilor PDL-ului în timpul campaniei electorale.
Conform procurorilor DNA, Udrea dicta cum urmau să fie folosiţi banii din şpăgi. Preferata lui Traian Băsescu a fost cea care a decis finanţarea propriei campaniei PDL din mită.
"Astfel, la data de 20.09.2010, Lungu Ştefan a plătit din contul SC Last Time Studio SRL suma de 19.659 RON către New Consulting & Engineering Grup Srl. Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatului şi ale martorului Copaci Alexandru şi din înscrisurile depuse de acesta la dosar, plata reprezenta contravaloarea unor servicii de publicitate ce au fost ulterior prestate cu ocazia unui eveniment organizat la 21.11.2010 la Palatul Parlamentului. La data menţionată s-a desfăşurat Consiliul de Coordonare al Organizaţiei Bucureşti a PDL, cu ocazia căruia Udrea Elena a fost aleasă în funcţia de preşedinte al acestei organizaţii, iar sala a fost decorată cu printuri digitale de mari dimensiuni inscripţionate cu sigla partidului, realizate de către martor." se arată în motivarea instanţei.
În aceeaşi zi, omul Elenei Udrea a plătit peste 71.000 de lei unei companii care oferea servicii de monitorizare a presei în mediul on-line. Beneficiarul serviciilor a fost tot politicianul Elena Udrea.
"De asemenea, în perioada 2010 - 2011, Lungu Ştefan a realizat mai multe plăţi către TOTAL MEDIA PROD S.R.L., în valoare totală de aproximativ 36.000 RON, în contul unor servicii de publicitate prestate către Partidul Democrat Liberal, respectiv realizarea unor materiale promoţionale inscripţionate cu sigla partidului. Inculpatul a arătat că a făcut aceste plăţi la solicitarea expresă a lui Topoliceanu Ana Maria şi a ministrului Udrea Elena Gabriela. mai scrie în motivarea instanţei"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu