Ce se întîmplă cu ţara?

România îşi poartă neputinţa
la Masa Tăcerii!

România riscă să fie vîndută la hectar! Peste 700.000 hectare sînt deja în grija investitorilor străini, arabi, spanioli, olandezi, turci, chinezi şi evrei. România nu este o ţară fără resurse. România are în exploatare aproape 80 de tipuri de resurse minerale, de la alabastru, ape geotermale şi naturale şi pînă la minereuri auro-argentifere, cuarţ, calcar, marmură, lignit şi minereuri de molibden sau de uraniu. Rezervele de gaze de şist ale României sînt estimate la 1.444 miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă că, pe baza unui consum mediu anual de 14 miliarde de metri cubi, pot asigura autonomia ţării timp de 100 de ani, potrivit Agenţiei americane pentru informaţii din sectorul energiei (E.I.A.). Cu zăcăminte totale de aproape 310 tone aur şi de peste 1.300 tone argint (în realitate sînt mai mari – nota red.), cu peste 80 de tipuri de resurse minerale, de la alabastru, ape geotermale şi naturale şi pînă la minereuri auro-argentifere, cuarţ, calcar, marmură, lignit şi minereuri de molibden sau de uraniu, România îşi poartă neputinţa la Masa Tăcerii! Fie că amintim vremurile istorice şi fastul Cancelariei de la Viena, fie că privim spre Bruxellesul zilelor noastre, uităm că locul nostru nu a fost niciodată la masa celor puternici! Strămoşii noştri erau legaţi de glie. Iobagi sau ţărani aserviţi. Ce se întîmplă acum? Istoria îşi pretinde dreptul la reflecţie, dar cine să audă? Cine să înţeleagă? Cine mai vrea să asculte? Cine mai poate să înţeleagă ceva? Avem Servicii de Securitate, avem procurori anticorupţie, încă mai avem poliţie, dar mai avem şi interese naţionale? România pare că a devenit un stat militarizat. Sînt o sumedenie de trupe, de forţe cu atribuţii care se suprapun, cu atît mai mult cu cît avem, probabil, cei mai mulţi generali pe metru pătrat din Europa, fără să fim în război cu cineva.

De mai bine de 25 de ani, România a devenit Bancomat
Din nefericire, sîntem martori tăcuţi, poate mult prea tăcuţi ai unor fapte ce îşi pun amprenta, în mod necinstit, pe chipul României. Rezervele de gaze naturale ale României sînt de 5 ori mai mici decît în urmă cu 20 de ani, iar cele de petrol s-au înjumătăţit. Rezervele de aur ale ţării noastre s-au dus şi acestea! Au fost scoase la mezat rezervele de cupru, în valoare de 10 miliarde de dolari, cu un preţ la strigare de 50 milioane dolari. Întîmplare să fie numai? Ce are România după 25 de ani de libertate? O datorie externă de peste 100 miliarde euro şi nu mai puţin de 59 de acorduri de concesiune petrolieră pentru perimetre de explorare, dezvoltare sau exploatare, acorduri aflate în diferite stadii şi care presupun atît căutarea şi extragerea de ţiţei, cît şi de gaze naturale. Dintre acestea, 10 perimetre sînt operate de companii americane sau cu acţionariat american, două de o companie controlată de gigantul rus Gazprom şi alte două în parteneriat româno-americano-rusesc. Ce cîştigă Statul Român din toate acestea? Inexplicabil sau nu, minele de aur moştenite de la daci şi romani şi-au închis porţile, în condiţiile în care corporaţii străine îşi fac simţită prezenţa la Roşia Montană. Cîţi ţin seama, oare, de faptul că în Munţii Apuseni, pe lîngă cea mai mare rezervă de aur şi argint din Europa, aur de o calitate ridicată, mult superioară, ar fi şi o rezervă uriaşă de wolfram, metal mai scump decît aurul şi mult mai preţios, greu de găsit, foarte necesar în industria militară şi spaţială şi în economie, în general? Cum să înţelegem că pentru 520 de kilometri pătraţi, inima de aur a Apusenilor, Statul Român primeşte o chirie de nimic, concesiunea fiind încheiată pentru 20 ani? Să fie, oare, soluţia de progres a României lichidarea economiei productive? România are zăcăminte totale de aproape 310 tone de aur şi peste 1.300 tone de argint, dar Corporaţiile străine îşi asumă drepturi de proprietate. Nu aşa se întîmplă în Irak, în Libia sau chiar şi în Nigeria? Rezervele de gaze de şist ale României sînt estimate la 1.444 miliarde metri cubi, ceea ce înseamnă că, pe baza unui consum mediu anual de 14 miliarde metri cubi, pot asigura autonomia ţării timp de 100 de ani, se arată într-un un studiu al Agenţiei americane pentru informaţii din sectorul energiei (E.I.A.). România ocupă locul al 3-lea în U.E. în funcţie de rezervele de gaze de şist, după Polonia (4.190 miliarde metri cubi) şi Franţa (3.879 miliarde metri cubi). Ce să înţelegem din toate acestea? Realitatea este cruntă! De mai bine de 25 de ani, România a devenit un Bancomat pentru toţi cei atîrnaţi prin copacii puterii. Industria a dispărut, sănătatea este în colaps, învăţămîntul a devenit un nesfîrşit experiment. România a ajuns o piaţă de desfacere. Vremurile ne-au împins înainte.

Postdecembrişti răsplătiţi cu funcţii şi stele
Ceauşescu a fost împuşcat pentru „subminarea economiei naţionale”! Guvernanţii postdecembrie 1989 au fost răsplătiţi cu funcţii şi stele. Mareşalul Averescu se răsuceşte în groapă. La fel şi mareşalul Prezan! Mareşalul Antonescu vrea dreptate pentru români. Se pare că „Steaua României” răsplăteşte şi trădarea de neam. Se mai spune că România a fost deja vîndută. Pămîntul este vîndut şi el. Din păcate! Străinii sînt lăsaţi să devină stăpîni ai românilor. Tinerii căzuţi sub gloanţe zac sub lespezi grele de piatră, în timp ce părinţii încă îi mai plîng, cît mai sînt, lîngă crucile înălţate spre cer. Pentru ce se întîmplă toate acestea şi în folosul cui? Măsurile de austeritate luate între 2009 şi 2011 i-au obligat pe mulţi oameni de afaceri să intre în economia subterană, în timp ce potentaţii vremii au ştiut să facă afaceri cu Statul Român. Criza economică nu a făcut decît să agraveze relele care au precedat-o. Creşterea C.A.S., creşterea accizelor, introducerea impozitului minim, mărirea TVA – toate la un loc – au mărit evaziunea fiscală. Cum şi aminteam, ne mai surprinde, oare, faptul că, în anul 2009, economia subterană reprezenta circa o treime din produsul intern brut al României, aproape două treimi din aceste sume provenind din muncă la negru, iar restul din nedeclararea veniturilor obţinute?

Cine sînt vinovaţii?
După 21 de ani de false preocupări pentru performanţă, România a devenit o piaţă de import. Nu se cunoaşte vreun produs românesc vestit la export. Avem Carrefour, există supermarket Cora, dar produsele româneşti lipsesc. Avem însă gogoşari din Argentina, roşii din China, fasole din Columbia. Unde sînt merele româneşti? Unde este grijă pentru producătorul intern? De ce este nevoie de importuri, în timp ce producţia de lapte este aruncată, în lipsa de cumpărători? Laptele românesc nu mai este bun sau comisionul adus de importuri este mai gras? Bugete, servicii şi misiuni speciale, elicoptere prăbuşite, sisteme de salvare îngheţate, autorităţi naţionale spulberate, declaraţii belicoase, genţi „Vuitton” şi acţiuni anticorupţie. Ce am ajuns? Nu cumva lupul strigă lupul!? În mod cert, hoţului îi este frică de hoţ! Ce au făcut cei aflaţi în slujba ţării? Cine a vrut să vadă corupţii? De ce nu li s-au confiscat averile dobîndite ilicit celor declaraţi vinovaţi şi condamnaţi? Unde este România? Nu cumva trăim într-o lume paralelă?
Cine mai vrea să ştie de bunica prinsă în piaţă cu o legătură de mărar şi cu o pensie de 7 lei şi amendată de autorităţi „vigilente”?! Cine mai vrea să ştie de nenea Costică sau de nenea Vladimir sau de bunica Maria ce îşi caută dreptatea pentru o palmă de pămînt la porţile puterii, chiar şi la 80 de ani? Cine mai vrea să ştie de un tată asfixiat în casă, alături de cei 6 copii? Cine mai ţine seama de tineri şi bătrîni împovăraţi de datorii la bănci şi cu casele pierdute? Cine mai are ochi să vadă suferinzi prin farmacii care sînt aduşi în imposibilitatea de a mai avea acces la medicamente adevărate pentru încă o zi de viaţă? Cu ce au greşit părinţii noştri de au ajuns să îşi trăiască viaţă cu greu de la o zi la altă? Cine mai gîndeşte altfel decît în scop electoral la românii ce trudesc din greu prin străinătate? Cine îi mai aşteaptă acasă? Cine sînt vinovaţi de toate acestea? Privesc emisiunile TV şi mă crucesc. Ascult explicaţiile celor ce uită că au fost sau sînt încă prin copacii puterii şi mă îngrozesc, chiar dacă sînt om cu inima tare. Faptele nu sînt de azi. Istoria probează mereu trecutul. Regretatul Academician Florin Constantiniu ne îndemna la reflecţii! „Un popor de oi naşte un guvern de lupi”! Parafrazînd cumva, se poate reconsidera fără a dilua forţă mesajului: un popor de oi nu va face decît să fie mînat de o haită de lupi! Aşa să fie oare? Scriam, la început de an 2014, într-un material numit „Boboteaza minţilor îngheţate”, că va veni şi vremea cînd „cel ce ridică sabia de sabie va pieri”! Să înţelegem că sabia a fost ridicată? Unde vom ajunge? Ce se doreşte cu adevărat, dincolo de zgomot de cătuşe?

Ce mai înseamnă România?
Un început de drum, un preşedinte ce se manifestă onest şi acţiuni în forţă! De ce doar acum toate acestea? Nu simţiţi că România plînge? Mă gîndesc la viitorul lui Georgică şi al copiilor din această Românie, „Grădină a Maicii Domnului” – cum a denumit-o Papa Ioan Paul al II-lea – ce se doreşte să rămînă frumoasă, şi nu pot să nu mă întreb, aşa cum m-am mai întrebat în zadar: România, încotro? Anul 2015 nu este un an uşor! În materie de securitate sînt încă multe de făcut. Tema corupţiei este complexă. Milioane de euro plătite drept comisioane ascund amabilităţi şi vechi prietenii de gaşcă. Cum este posibil să vedem corupţii după 7 ani de la comiterea faptelor? În mod cert, România are nevoie de linişte, de lideri autentici. România are nevoie de oameni care cred în faptul că România merită un alt destin şi care pun binele comun deasupra celui personal sau de grup. Din păcate, România este lipsită de planuri de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Discuţiile şi măsurile instituţionale sînt departe. Limba română nu ne mai ajută. Guvernanţii vorbesc şi tot guvernanţii se prefac că înţeleg! Conflictul prevalează în faţa argumentului, iar vina rămîne fără vinovaţi! Ce mai înseamnă politică de promovare a unei Românii frumoase? Un joc al eleganţei, îmbinat în mod excepţional cu inteligenţă şi subtilitate. Unde ne sînt diplomaţii? Reconsiderările istorice sînt necesare, cu atît mai mult cu cît avem teritorii pierdute şi voit uitate, tezaur românesc rătăcit la Moscova, interese naţionale din ce în ce mai diluate. Cine sîntem noi? Ce mai înseamnă România? Numeroase sînt întrebările, dar nu ne răspunde nimeni. Cu toate acestea, optimismul nu trebuie să ne părăsească, aşa cum nici speranţa nu se stinge uşor. Credinţa în Dumnezeu ne ajută să mergem mai departe !

În loc de concluzii…
Trebuie precizat celor ce se grăbesc să dezvolte prejudecăţi că preocupările mele tind a surprinde realitatea imediată prin incursiuni întreprinse din perspective sociale polivalente, tip antropologie socială, teoria cunoaşterii, psihologie politică. Parcursul arheologic fundamentat pe impact social nu ţine de politic, cu atît mai mult cu cît politicul nu a stat niciodată în atenţia aspiraţiilor. Mulţumesc, România! Mulţumesc şi celor ce gîndesc şi au puterea de a înţelege!

Prof. univ. dr. NICOLAE RADU
TRICOLORUL