Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

joi, 5 martie 2015

Anunţ înspăimântător făcut de liderii grupului terorist Statul Islamic. Vizează toţi "ereticii"

Grupul terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Siria pare să confirme acuzaţiile privind traficul de organe, organzaţia islamistă argumentând că această practică este permisă pentru salvarea vieţilor musulmanilor, relatează Daily Mail.

"Este permis transplantul de organe sănătoase din corpul unui apostat în cel al unui musulman, cu scopul salvării vieţii acestuia din urmă sau pentru îmbunătăţirea stării de sănătate", se arată într-un decret islamic (fatwa) emis de organizaţia teroristă Stat Islamic.

"În plus, s-a stabilit că vieţile şi organele apostaţilor sunt ilegale. În acest context, organele ereticilor pot fi prelevate, indiferent dacă sunt vii sau morţi", precizează grupul Stat Islamic.

În urmă cu câteva săptămâni, ambasadorul irakian la ONU a cerut Consiliului de Securitate să verifice acuzaţii potrivit cărora gruparea Stat Islamic ar preleva organe umane în scopul finanţării operaţiunilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu