Premierul Victor Ponta a scris, joi, pe o reţea de socializare, că este o mare suferinţă pentru el să vadă că sora şi mama lui sunt "linşate mediatic" doar pentru ca el să fie "lovit politic".
"Este o mare suferinţă pentru mine să văd că sora şi mama mea sunt linşate mediatic doar ca să fiu eu lovit politic. Le iubesc şi o să le fiu alături toată viaţa aşa cum îmi sunt şi ele, şi aş vrea să am şi eu şi surorile mele tăria de caracter şi echilibrul pe care mama le-a dovedit în toţi cei 72 de ani ai ei!", a scris premierul Victor Ponta pe Facebook.
Anterior, premierul a refuzat să comenteze faptul că sora lui a fost audiată la DNA în dosarul în care soţul acesteia e arestat preventiv sub acuzaţia de deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală, adăugând că speră ca presa să îl mai întrebe şi despre un alt subiect.
"Evident că nu comentez. Sper să fie posibil să mă întrebaţi vreodată şi altceva. Eu sper, sunt un optimist", a răspuns Ponta la întrebările repetate ale presei pe această temă.
De asemenea, întrebat de jurnalişti despre aceaste audieri, Ponta a răspuns "Hai, mă, sunteţi serioşi ?", spunând că el a venit să viziteze un spital.
Sora premierului Victor Ponta, Alexandra Florina Herţanu, a fost audiată joi la DNA Ploieşti, fără a face declaraţii şi spunând doar că a avut ceva "de recuperat".
Alexandra Herţanu a fost audiată în dosarul în care soţul său, Iulian Herţanu, este arestat preventiv alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă sub acuzaţia de deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală.
Procurorii susţin că, în perioada 2011 - 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.
"Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către ?partenerii? la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA şi 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)", arăta DNA.
Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu