Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

sâmbătă, 21 februarie 2015

Grecia / UE: Atena se angajează să dea prioritate celor mai consensuale reforme

Guvernul grec va trage lecții din reuniunea Eurogrupului de vineri punând accentul, în programul său de reformă, pe cele care reprezintă un "teren comun" cu UE, a declarat o sursă guvernamentală la Atena, informează AGERPRES.

"Noul guvern grec va prezenta propriul program de reforme pentru următoarea etapă intermediară, punând accentul pe cele care reprezintă un teren comun (cu UE), și anume lupta împotriva evaziunii fiscale, corupția, reconstrucția administrației publice și răspunsul la criza umanitară".

"Guvernul grec își va continua cu calm munca, alături de societatea greacă și va continua negocierile până la un acord final în această vară", a adăugat această sursă.

Zona euro a decis să prelungească cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, în anumite condiții, iar printre ele mai ales ca Atena să prezinte până luni o listă de reforme ce trebuie aprobate de creditorii ei.

"Instituțiile (UE, BCE și FMI) vor da apoi un prim aviz pentru a spune dacă acest lucru este suficient ca un punct de plecare pentru a finaliza revizuirea" creditorilor, a declarat zona euro într-un comunicat.

Zona euro se va pronunța apoi asupra tuturor acestor măsuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu