Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

luni, 26 ianuarie 2015

Iohannis a inspectat arhivele Securităţii şi a văzut câteva dosare: Îmi doresc un muzeu al comunismului în România

Dosarele personale ale torţionarilor Alexandru Vişinescu şi Gheorghe Enoiu au fost prezentate, luni, pre?edintelui Klaus Iohannis, în cadrul vizitei pe care acesta a făcut-o la depozitul de arhive al CNSAS de la Popeşti-Leordeni, informează Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost aşteptat la depozitul CNSAS de pre?edintele Consiliului, Dragoş Petrescu şi de ceilalţi membri ai conducerii CNSAS. El a vizitat arhivele timp de câteva zeci de minute.

Reprezentanţii CNSAS i-au prezentat şefului statului câteva dosare "edificatoare" pentru arhiva CNSAS. Unul dintre aceste dosare, intitulat "dosar personal" şi având antetul Ministerului Afacerilor Interne, avea trecut pe copertă numele lui Mihai Alexandru Vişinescu. Un alt dosar era pe numele lui Gheorghe Enoiu, intitulat tot "dosar personal", şi având specificaţia "cadre MAI".

Klaus Iohannis a mai văzut un dosar penal al unui comunist în ilegalitate, care a finanţat partidul şi care, în detenţie fiind, încerca să intre în legătură cu familia.

Un alt document prezentat şefului statului a fost o "carte neagră" despre organizaţia Legionară, făcută în timpul colonelului Crăciun, sub forma unei Evanghelii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu