Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

joi, 15 ianuarie 2015

Câţi bani au primit partidele de la stat şi cine e FRUNTAŞ

Peste jumătate de milion de lei au primit partidele politice de la stat în luna decembrie. Cel mai câştigat partid a fost PSD care a primit peste 180.000 de lei, potrivit Gândul.info, iar pe locul doi în top este PNL, care a primit aproape 130.000 de lei. 
Locul al treilea este ocupat de PDL, care a primit o subvenţie de aproximativ 90.000 de lei, în timp ce pe locul al patrulea se clasează PP-DD, care a primit de la stat peste 75.000 de lei. 
Potrivit datelor comunicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Partidul Conservator a primit mai puţin de 18.000 de lei şi ocupă locul cinci în clasamentul subvenţiilor. 
Este urmat de UNPR, cu puţin peste 8.000 de lei. 
Bani de la stat au primit şi Forţa Civică şi PNŢCD, dar sumele sunt mult mai mici. 
În total, statul a dat partidelor politice în luna decembrie peste 500.000 de lei, bani care pot fi cheltuiţi pentru întreţinerea sediilor, cheltuieli de personal sau presă, pentru activităţi cu caracter politic sau telecomunicaţii, dar şi pentru delegaţii în străinătate şi investiţii în imobile. 

Topul subvenţiilor decembrie 2014 
PSD                - 183.171 de lei
PNL                - 127.290 de lei
PDL                - 88.990 de lei
PPDD            - 76.969 de lei 
PC                  - 17.802 de lei 
UNPR            - 8.375 de lei 
Forţa Civică  - 3.085 de lei 
PNŢCD         - 1.542 de lei 
Total subvenţii decembrie 2014 - 507.228 de lei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu