Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Kievul şi separatiştii au început un schimb de prizonieri care vizează sute de persoane

Kievul şi separatiştii proruşi au început vineri un schimb de prizonieri care vizează sute de persoane, în cadrul unui acord încheiat miercuri la Minsk, informează AFP, potrivit Mediafax.

Acest schimb, care a început prin grupuri de câte zece prizonieri în apropierea oraşului Kostiantinivka, situat la 45 de kilometri nord de bastionul rebel Doneţk, vizează un total de 222 de rebeli şi 150 de ucraineni.

Prizonierii, îmbrăcaţi în civil şi ţinând saci în mâini, erau aşezaţi în rânduri, unii în faţa celorlalţi, la 100 de metri distanţă.

Mai mulţi reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au observat scena, care s-a derulat pe un drum luminat de farurile câtorva maşini.

Reprezentanţii Kievului şi ai separatiştilor au citit numele persoanelor vizate înainte de a efectua schimbul. Prizonierii prezentaţi de rebeli erau deţinuţi în regiunea Doneţk, a declarat reprezentanta separatiştilor, Daria Morozova.

Potrivit acesteia, schimbul de prizonieri din republica separatistă vecină Lugansk urmează să aibă loc sâmbătă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu