Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

luni, 29 decembrie 2014

De ce mai avem nevoie de UE?

Ce mai căutăm noi în Uniunea Europeană? N-avem absolut niciun avantaj (contribuim cu mulţi bani la bugetul UE si primim mai nimic, ni se impun accize aberante la combustibil şi gaze, suntem nevoiţi să acceptăm reglementări stricte, unele din ele fiind chiar aberante etc.) Am uitat…o să vină unii şi-o să spună fraza aberantă…”facem parte din măreaţa cultură europeană”. Mai lăsaţi-mă cu poveştile astea de adormit copiii! Teritorial, noi oricum facem parte din Europa; nu era nevoie să intrăm în UE, pentru a ni se confirma statutul de “ţară europeană”. Că doar nu făceam parte din Asia, după câte ştiu eu…
Cei de la Bruxelles ne spun cât şi cum să cheltuim. În plus, impun şi deciziile lor birocratice asupra noastră. Contribuim în fiecare an la bugetul Uniunii Europene, bani care se iau din ţară şi cu care subvenţionăm bogaţii fermieri germani sau olandezi. În plus, pentru ca imaginea prostiei noastre să fie perfectă, le-am mai oferit aproape pe gratis şi resursele de petrol, gaze şi energie companiilor europene, doar pentru a fi primiţi în Uniunea Europeană.
Şi cu ce ne-am ales? Cu nişte firmituri de dreptate. Unii vor spune: “Dom’le, dar putem călători în Uniunea Europeană fără vize!” Şi cetăţenii Rep.Moldova pot călători fără vize în UE, începând cu anul 2012. Aşadar, încă o dată întreb: ce avantaje am avut noi până acum că suntem membri al UE? NICIUNUL! Absolut niciunul! Suntem exact în situaţia unui sărac luat de pe stradă şi dus în casa unui bogătaş pentru a-l ajuta la nişte treburi casnice. Iar acolo în casă, săracului, nu numai că nu i se dă niciun ban, dar bogătaşul îi mai şi ia bani.
Francezii, italienii şi alte naţiuni bogate occidentale au ajuns să ne umilească pe noi, românii, pe care ne văd doar un popor sărăntoc şi sălbatic, la fel cum unii dintre noi (si din pacate) percep naţiunea din Ghana, de exemplu, ca un trib sălbatic. Suntem percepuţi ca un popor nomad (care migrează în masă pentru a munci în străinătate), plin de ţigani şi de cetăţeni care urmăresc, în general, să fure şi să păcălească, nu să muncească cinstit. Iată “beneficiile” adevărării la Uniunea Europeană: o imagine şi mai proastă decât cea avută anterior.
Atunci, eu îmi pun întrebarea legitimă: ce mai căutăm noi în Uniunea Europeană? Ce ne-a trebuit aşa ceva? Nu numai că nu ne-a adus niciun câştig concret, dar mai avem şi pierderi intrând într-o asemenea instituţie. Eu încă cred că, dacă vrem să avem un viitor bun şi roditor ca naţiune, trebuie să ieşim cât mai repede din Uniunea Europeană şi să ne clădim singuri destinul. Avem toate resursele necesare acestui lucru … numai că ştiu că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. De ce? Pentru că toţi politicienii din România sunt vânduţi marilor puteri occidentale. N-ai cu cine, din păcate… aşa că…ne merităm soarta!
UE tinde să se transforme pe zi ce trece într-un fel de monstru, căci ea scoate din joben reglementări şi legi ce nu ţin cont de voinţa europenilor, dictând pur şi simplu asupra ţărilor membre UE ce le este permis şi ce nu le este permis. Voinţa popoarelor? Democraţie? O afişăm de faţadă, ca să mai păcălim nişte proşti! UE s-a transformat într-un monstru, un organism ce ascultă doar de marile corporaţii şi de uriaşele lor interese financiare.
Scopul Uniunii Europene: să dispară suveranitatea naţională, să dispară puterea de a lua deciziile care se potrivesc cel mai bine fiecărei ţări în parte şi să devenim sclavii unor super-birocraţi de la Bruxelles, conduşi din umbră de către Oculta Mondială. Noi încă nu suntem în zona euro, dar probabil că vom intra în anii următori. Aşadar, adio naţiune română, adio demnitate naţională! Bine am venit în Noua Sclavie a Uniunii Europene. Aşadar, UE se va transforma în Statele Unite Europene. De la Bruxelles ni se dictează ce să facem şi ce să nu facem. Uniunea Europeană deja ne spune că noi nu avem voie să ne cultivăm singuri legume, să nu mâncăm anumite alimente,și chiar îi ascultăm,pentru că legile de la Bruxelles se executa, nu se discuta! Acesta este pasul cel mai important pe care Oculta Mondială îl va face în crearea Noii Ordini Mondiale. Dacă Uniunea Europeană va deveni un fel de SUA, America, Asia şi Africa vor forma şi ele uniuni asemănătoare, iar la final, poate sub egida ONU, poate sub o altă egidă, se va forma o Mare Uniune Globală. Până nu e prea târziu, cred că mai este timp să spunem NU acestor planuri diabolice.

https://www.facebook.com/pages/Anti-Uniunea-European%C4%83/356579791140499?fref=nf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu