Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

miercuri, 12 noiembrie 2014

Un Raport al Comisiei Europene le acuză de fraudă pe Elena Udrea şi Cristina Trăilă

Legătura dintre Elena Udrea şi organizarea protestelor de către ACL, menite să ducă la răsturnarea rezultatului votului de duminică, este dată pe faţă prin resuscitarea în campania televizată a prietenei metresei de la Cotroceni, fosta şefă a ANRMAP. Parteneră de shopping, la Paris, a Elenei Udrea, în perioada cînd aceasta era ministru al Dezvoltării, Cristina Trăilă a ajuns şefă a Agenţiei Naţionale Române pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice chiar cu ajutorul Nimfei din Pleşcoi.

Ce nu se ştie despre cele două este că ambele sînt mai aproape de puşcărie decît vor să o recunoască. De aici şi înverşunarea cu care Trăilă se aruncă în aceste zile în lupta pentru răsturnarea scorului. Concret, încă de la sfîrşitul anului 2012, Elena Udrea şi Cristina Trăilă fac obiectul unei anchete a Comisiei Europene privind fraudarea a 505 milioane de euro. Un Raport din 2013 al Comisiei DG Regio (Direcţia Generală care se ocupă de politici regionale) vorbeşte despre cum au fost cheltuiţi banii europeni în anul 2011. Documentul spune că, în anul 2011, din 515 milioane de euro atraşi de Statul Român, 505 milioane de euro sînt suspectate de fraudă, adică doar 10 milioane au fost cheltuite corect. Comisia Europeană acuză Guvernul Boc şi, în special, pe ministresa Elena Udrea, de hoţie şi incompetenţă. Mai mult, respectivul raport, înaintat încă de anul trecut de Comisia Europeană către OLAF şi DNA, atrage atenţia asupra faptului că descărcarea cheltuielilor fictive a fost făcută cu avizul ANRMAP, respectiv al Cristinei Trăilă, cea care era pusă să vegheze la corectitudinea achiziţiilor publice.

TRICOLORUL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu