Decalogul lui Vladimir Putin: „Timpul jocului s-a sfîrşit…”

Ignorarea voită, de către mass-media la nivel global, a evenimentelor importante, cînd acestea sînt dezvăluite opiniei publice, face ca acestea să capete semnificaţii mult mai adînci şi mai grave decît intenţiile cu care au fost ascunse. Un astfel de eveniment s-a consumat în 24 octombrie, la Soci, în cadrul „Clubului de la Valdai”, unde reprezentanţi ai elitelor occidentale s-au întrunit să audieze un discurs al preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin. Deşi se apreciază că acesta este, probabil, cel mai important discurs politic de la lăsarea „Cortinei de fier” – discursul lui Churchill din 5 martie 1946 – mass-media internaţională a instituit blocada informaţională, astfel că puţină lume a aflat ce mesaj a transmis Putin elitelor occidentale. Ceea ce nu poate să însemne decît existenţa unui motiv serios, pentru ca discursul preşedintelui rus să nu trezească în conştiinţa opiniei publice internaţionale sentimente de contestare a politicilor oficiale. În mentalul occidental este înrădăcinată credinţa că „Rusia sau Alianţa Estică doreşte război şi distrugere”. De ce ar dori Rusia sau Alianţa Estică război şi distrugere?! De ce mass-media internaţională a făcut ca discursul lui Putin să fie ignorat, ori perceput cu sensurile răstălmăcite? Fiindcă, spun analiştii politicii mondiale, în acest discurs, Vladimir Putin „a schimbat brusc regulile jocului”. Jocul politicii internaţionale a fost interpretat, pînă acum, după scenariul: politicienii făceau declaraţii publice, de dragul de a menţine o ficţiune plăcută a suveranităţii naţionale, dar declaraţiile erau strict pentru spectacol şi nu aveau nimic de-a face cu substanţa politicii internaţionale. Între timp, se angajau în negocieri secrete, ascunse opiniei publice, „în care cele mai bune oferte reale erau făcute cu ciocanul afară şi cu pumnul pe masă”. Putin a acceptat şi el acest joc, aşteptînd ca Rusia să fie tratată de la egal la egal. Dar această aşteptare a fost spulberată. În replică, preşedintele rus a declarat că timpul jocului s-a terminat şi, încălcînd în mod explicit tabu-ul Occidentului, s-a adresat direct oamenilor, nu fără a lua în calcul blocada informaţională occidentală. Să încercăm a desluşi care au fost ideile directoare ale discursului din „Clubul de la Valdai”:

Rusia nu va mai practica diplomaţia secretă şi nu se mai angajează în negocieri în „camera din spate”, pentru fleacuri. Dar, Rusia este pregătită pentru discuţii şi acorduri cruciale, dacă acestea conduc la securitate colectivă, sînt bazate pe corectitudine şi ţin seama de interesele fiecărei părţi.
Toate sistemele de securitate colectivă la nivel mondial sînt distruse. Nu mai există nici o garanţie internaţională de securitate, pentru nimeni. Şi entitatea care le-a distrus are un nume: „Statele Unite ale Americii”.
Arhitecţii Noii Ordini Mondiale au eşuat, după ce au construit un castel de nisip. Indiferent, dacă va fi sau nu construită o Nouă Ordine Mondială, de orice fel, nu este doar decizia Rusiei, dar este o decizie care nu se poate împlini fără Rusia.
Rusia favorizează o abordare conservatoare pentru introducerea inovaţiilor în ordinea socială, dar nu se opune investigării şi discutării acestor inovaţii, pentru a vedea dacă introducerea oricărora dintre ele ar putea fi justificată.
Rusia nu are intenţia de a merge la pescuit în apele tulburi create de expansiunea „imperiului de haos” al Americii şi nu are nici un interes în construirea unui nou imperiu de către ea (acest lucru nu este necesar; provocările Rusiei se află în curs de desfăşurare în teritoriul său deja vast). Rusia nu este dispusă să acţioneze ca un salvator al lumii, aşa cum ea a fost în trecut.
Rusia nu va încerca să reformeze lumea prin propria ei imagine, dar nici nu va permite nimănui să o reformeze prin imaginea lui. Rusia nu se va închide de lume, dar oricine încearcă să o izoleze, să fie sigur că va culege o tornadă.
Rusia nu doreşte ca haosul să se răspîndească, nu vrea război şi nu are intenţia de a începe unul. Cu toate acestea, azi Rusia vede izbucnirea războiului global ca aproape inevitabilă, este pregătită pentru el, şi continuă să se pregătească pentru el. Rusia nu vrea război, dar nici nu se teme de el.
Rusia nu intenţionează să aibă un rol activ în contracararea celor care încă încearcă să construiască Noua lor Ordine Mondială. Cu o condiţie, pînă la eforturile lor de a începe să afecteze interesele-cheie ale Rusiei. Rusia ar prefera să stea şi să privească la ei (…). Dar cei care încearcă să tragă Rusia în acest proces, prin nerespectarea intereselor sale, vor fi puşi în faţa adevăratului sens al durerii.
„Războiul rece nu s-a terminat cu semnarea unui tratat de pace clar şi transparent. Noi reguli sau un joc fără reguli. Cred că această situaţie – a subliniat Putin – descrie cu exactitate punctul de cotitură istorică unde am ajuns astăzi şi alegerea cu care ne confruntăm cu toţii. Nu este nimic nou, desigur, în ideea că lumea se schimbă foarte rapid. Dar, cînd analizăm lumea de azi, să nu uităm lecţiile istoriei. Războiul rece s-a încheiat, dar el nu s-a terminat cu semnarea unui tratat de pace clar şi transparent, cu acorduri privind respectarea normelor existente sau crearea de noi norme şi standarde. Acest lucru a creat impresia că aşa-numitul «învingător» din războiul rece a decis să exercite presiune pentru a remodela lumea în funcţie de propriile nevoi şi interese.

(…) Poate că nu avem motive reale de îngrijorare, susţin şi pun întrebări incomode? Poate poziţia excepţională a Statelor Unite şi modul în care acestea îşi desfăşoară conducerea lor este, într-adevăr, o binecuvîntare pentru noi toţi, şi imixtiunea lor în evenimentele din întreaga lume este să aducă pace, prosperitate, progres, creştere economică şi democraţie, iar noi ar trebui, poate, doar să ne relaxăm şi să ne bucurăm? Permiteţi-mi să spun că nu este cazul, absolut nu este cazul.

(…) A dicta unilateral şi a institui cuiva modele proprii produc rezultatul opus. În loc de soluţionare a conflictelor aceasta conduce la escaladarea lor, în loc de state suverane şi stabile, vedem răspîndirea tot mai mare de haos, şi în loc de democraţie există suport pentru un public foarte dubios, de la neo-fascişti deschişi la radicali islamici. De ce se sprijină astfel de oameni?

(…) Ei au sponsorizat odată mişcările extremiste islamice pentru a lupta cu Uniunea Sovietică. Aceste grupuri au primit experienţa lor de luptă în Afganistan şi mai tîrziu au dat naştere la talibani şi Al-Qaeda. Occidentul, dacă nu i-a sprijinit, cel puţin a închis ochii, şi, aş spune, a dat informaţii, sprijin politic şi financiar pentru invazia teroriştilor internaţionali în Rusia (nu am uitat acest lucru) şi ţările din regiunea Asia Centrală. (…)

(…) Numai prin înţelepciune, actuala conducere egipteană a salvat această ţară arabă cheie, de la haos. În Siria, ca şi în trecut, Statele Unite şi aliaţii lor au început finanţarea directă şi înarmarea rebelilor, permiţîndu-le să umple rîndurile lor cu mercenari din diferite ţări. Permiteţi-mi să întreb: de unde aceşti rebeli primesc banii pentru arme şi specialişti militari? Cum a reuşit ISIS să devină astfel un grup puternic, în esenţă, o forţă armată adevărată? (…) Sîntem conştienţi de faptul că lumea a intrat într-o eră de schimbări şi transformări la nivel mondial, cînd cu toţii avem nevoie de un anumit grad de precauţie, de capacitatea de a evita măsuri necugetate. În anii de după războiul rece, participanţii la politica la nivel mondial au pierdut din aceste calităţi. Acum, avem nevoie mai mult ca oricînd de asemenea calităţi. În caz contrar, speranţele pentru o dezvoltare paşnică, stabilă vor fi o iluzie periculoasă, în timp ce tulburările de astăzi vor servi, pur şi simplu, ca un preludiu la prăbuşirea Ordinii Mondiale. Am fost capabili să elaborăm norme de interacţiune după al II-lea război mondial, şi am reuşit să ajungem la un acord la Helsinki, în anii 1970. Datoria noastră comună este de a rezolva această provocare fundamentală în această nouă etapă de dezvoltare.”

Notă: Adevărul nu are legătură cu simpatiile, ori antipatiile faţă de Putin şi regimul pe care l-a instituit la Moscova. Un regim contestat, prin raportare la standardele democraţiei occidentale. Dar, Rusia, prin imensitatea întinderii sale planetare, aparţine unor lumi esenţial diferite. Cea orientală, strîns legată de reconfigurarea centrelor de putere din Regiunea Pacificului, niciodată complet înţeleasă şi acceptată în cheia Occidentului, şi cealaltă lume, în care perseverează a se face înţeleasă, începînd din epoca Ţarului Petru cel Mare. Acestea sînt realităţile Istoriei. Cine şi cum le poate shimba?

General (r) AUREL ROGOJAN
TRICOLORUL