Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

marți, 11 noiembrie 2014

Cristian David neagă implicarea sa în emiterea vreunui document privind dreptul de proprietate

Fostul ministru al Internelor Cristian David, pentru care DNA a cerut aviz de urmărire penală pentru luare de mită şi spălare de bani într-un caz privind un titlu de proprietate, afirmă că nu a avut niciun fel de implicare în emiterea vreunui document legat de stabilirea dreptului de proprietate.
 
"Nu am avut niciun fel de implicare în emiterea vreunui document legat de stabilirea dreptului de proprietate, în consecinţă, nu există nicio premisă de a fi pretins nimănui nimic. Sunt surprins de momentul ales de un denunţător care şi-a "amintit" tocmai acum pretinse fapte din 2007", afirmă Cristian David, într-o declaraţie transmisă Mediafax.
   
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la preşedinte pentru urmărirea penală a fostului ministru al Internelor Cristian David, pentru luare de mită şi spălare de bani, existând suspiciuni că ar fi primit 500.000 de euro pentru ca o persoană să primească titlul de proprietate asupra unui teren de 15 hectare din Buzău.
   
"Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al PICCJ referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de David Cristian, ministru al Internelor ?i Reformei Administrative în  perioada 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani", arată DNA, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.
 
Potrivit sursei citate, DNA a fost sesizată, în acest an, că fostul ministru Cristian David ar fi pretins, în 2007, iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denunţător, pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor  într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 hectare aflat în intravilanul municipiului Buzău.
 
"Totodată, pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mită şi pentru a  evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie", a precizat DNA.
 
La cererea transmisă de DNA au fost ata?ate referatul întocmit de procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie care efectuează cercetări în cauză, precum şi copii ale dosarului de urmărire penală.
   
Într-un alt dosar, DNA anunţa, în 5 martie, că David Cristian, la data faptelor având funcţia de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, este urmărit penal pentru abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii, care ar fi fost făcute pentru a justifica 60.000 de euro.
   
Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă atunci lui Cristian David că este urmărit penal, după ce, în 27 februarie, preşedintele Traian Băsescu a avizat cererea formualtă în acest sens.
   
Potrivit referatului procurorilor, pentru a justifica, în declaraţia de avere depusă la 14 iunie 2013, intrarea în patrimoniul său a unei sume de bani pe care nu o putea justifica prin mijloace licite, Cristian David ar fi consemnat în fals, la rubrica "venituri din alte surse", primirea a 60.000 de euro, cu titlu de "restituire împrumut", de la mama sa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu