Deputatul PSD Marian Neacşu a fost ales, luni, cu 223 de voturi "pentru" şi 30 "împotrivă", în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, în locul lui Viorel Hrebenciuc, care a demisionat din acest for legislativ, potrivit Mediafax.
Neacşu, care a deţinut funcţia de lider al grupului parlamentar al PSD, a fost ales vicepreşedinte al Camerei prin vot secret cu bile.
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive în două dosare, şi-a depus în 21 octombrie demisia din Parlament.
Luni, Camera Deputaţilor a luat act de demisia lui Viorel Hrebenciuc din Parlament.
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării sale preventive în două dosare, a demisionat, marţi dimineaţă, din Parlament, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
În dosarul retrocedărilor ilegale, Hrebenciuc este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc, atât în noul dosar, cât şi în cel în care este cercetat alături de deputatul PSD Ioan Adam, pentru retrocedări ilegale de păduri.
Potrivit procurorilor, pe 17 octombrie, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Naţional al partidului şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-ar fi cerut senatorului Dan Şova să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse, pentru a evita ca o eventuală condamnare a deputatului să fie pusă în executare.
Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis lui Şova, în schimbul intervenţiilor sale, că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu