CIA controlează global reţelele mass-media pentru provocarea unui nou război mondial

După o activitate de 25 de ani ca jurnalist la „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Udo Ulfkotte s-a hotărît să recunoască faptul că în toată această perioadă a fost unul dintre oamenii CIA prin care se controlează mass-media cu acoperire internaţională. „Frankfurter Allgemeine Zeitung” este unul dintre cele mai mari ziare din Germania şi, asemenea tuturor reţelelor mass-media majore, a fost şi este controlat de CIA, a declarat fostul editorialist Udo Ulfkotte. Într-o declaraţie pentru „Russia Today”, Udo Ulfkotte spune: „Am fost jurnalist timp de 25 de ani şi am fost educat să mint, să trădez şi să nu spun adevărul în public. (…) Am fost susţinut de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA)”. El relatează, conform „infoarmy.com”, că simpatiile sale pro-americane au fost decisive în racolarea de către CIA, dar că s-a hotărît să spună adevărul despre mass-media centrală controlată (…) pentru că se teme de război în Europa: „Mass-media germană şi americană încearcă să aducă războiul pentru oamenii din Europa, prin războiul cu Rusia. Acesta este un punct fără întoarcere şi am de gînd să mă ridic şi să spun că nu este corect ceea ce am făcut în trecut, pentru a manipula oamenii, pentru a face propagandă împotriva Rusiei”. Ulfkotte a spus că majoritatea jurnaliştilor din mass-media centrală din Statele Unite şi Europa sînt „aşa-numiţi neacoperiţi oficial”, care lucrează pentru o agenţie de informaţii: „Cred că este în special cazul jurnaliştilor britanici, pentru că cu ei au o relaţie mult mai strînsă. La fel au o relaţie specială cu jurnaliştii israelieni. Desigur, şi cu jurnaliştii francezi, cu jurnaliştii australienii, din Noua Zeelandă, sau din Taiwan, din alte multe ţări (…)”.

Antecedente ale controlului agenţiilor secrete asupra presei – „Operaţiunea Ulfk Mockingbird”

Controlul CIA asupra mass-media are o mare notorietate şi este mai bine documentat, deşi aşii genului au apărut la Serviciile Secrete britanice. Începînd din 1948, fostul avocat de pe Wall Street, Frank Wisner, ca director al Biroului de Proiecte Speciale (transformat ulterior într-o divizie a CIA), a iniţiat „Operaţiunea Mockingbird”, cu scopul de a folosi mass-media ca vehicul de propagandă pentru elita financiară. Wisner l-a numit pe Philip Graham de la „Washington Post” pentru a conduce operaţiunea şi a recruta jurnalişti. Au avut prioritate cei care au lucrat anterior pentru Serviciile Secrete militare în timpul celui de-al II-lea război mondial. Iniţial sub o atentă, competentă şi cuprinzătoare supervizare a coordonatorului MI-6 pe continentul nord-american, William Stephenson. Pînă la începutul anilor ’50, Wisner a preluat sub control jurnalişti de renume de la „New York Times”, „Newsweek”, „CBS” şi alte canale media cu acoperire globală (Deborah Davis, „Katharine Mare: Katharine Graham şi Washington Post”, Ed. Harcourt Brace Jovanovich (HBJ), 1979). Din 1953, operaţiunea a fost condusă de directorul CIA, Allen Dulles, şi cuprindea aproape fiecare organizaţie mare de ştiri, inclusiv „New York Times”, revistele „Time” şi „Life”, dar şi televiziuni de ştiri, în special „CBS News”, sub conducerea lui William Paley. În plus faţă de ziarele şi reţelele de ştiri de televiziune, CIA a controlat şi producţia de filme de la Hollywood. Ulterior, cînd documente ale CIA au devenit publice (accidental sau legal), s-a aflat şi de alte canale mass-media controlate: „New York Herald Tribune”, „Saturday Evening Post”, „Scripps Howard”, „Hearst”, „Associated Press”, „United Press International”, „Sistemul de Radiodifuziune Reciprocă”, „Reuters” şi „Miami Herald”, după cum a publicat Carl Bernstein, jurnalistul care a declanşat Scandalul „Watergate”, urmat de demisia preşedintelui Richard Nixon. Sînt dovezi stabilite oficial, care arată că reţeaua de propagandă a CIA „marele Wurlitzer”, cum a numit-o Wisner, a existat şi în 1970, cînd a fost dezvăluită de către „Comitetul Church” (The Church Committee was the United States Senate Select Committee to Study Governmental Operations with Respect to Intelligence Activities), precursorul Comisiei Speciale pentru Informaţii a Congresului SUA, condusă de senatorul democrat Frank Church. Un raport al numitei Comisii a Congresului, din 1976, menţiona: „CIA cuprinde în prezent o reţea de mai multe sute de persoane străine din întreaga lume care oferă informaţii pentru CIA şi uneori încearcă să influenţeze opinia publică prin utilizarea de propagandă sub acoperire. Aceste persoane furnizează accesul direct pentru CIA, către un număr mare de ziare zilnice sau săptămînale, către zeci de servicii de presă şi agenţii de presă, posturi de radio şi de televiziune, edituri comerciale, precum şi alte instituţii mass-media străine”.

CIA dirijează propaganda pentru un război catastrofal cu Rusia

Din mărturisirile editorialistului Udo Ulfkotte, determinate, potrivit propriilor afirmaţii, de teama de un război între Statele Unite, Europa şi Rusia, rezultă că „mass-media germană şi americană încearcă să aducă războiul pentru oamenii din Europa, prin războiul impotriva Rusiei. (…) Acesta este un punct fără întoarcere, iar ceea ce fac colegii mei nu este deloc corect pentru că ei sînt mituiţi să trădeze nu numai poporul german, ci şi celelalte popoare din Europa. (…) Mie îmi este foarte frică de un nou război în Europa, şi nu-mi doresc ca el să se întîmple, pentru că războiul nu vine de la sine, există întotdeauna oameni care împing spre război, iar acest lucru este făcut nu numai de politicieni, ci şi de jurnalişti. (…) Ne-am trădat cititorii, doar pentru a împinge spre război. (…) Eu nu mai doresc acest lucru. M-am săturat de această propagandă”. Un gazetar care ţine la rigorile meseriei sale, dar, în aceeaşi măsură, şi orice avizat, cît de cît, în materie de contrainformaţii şi apărare faţă de dezinformare, nu neapărat cea ridicată la nivel de artă, nu poate să nu se întrebe cît este sinceritate şi cît este manopera specială în aceste dezvăluiri. Pentru „Russsia Today”, dezvăluirile lui Udo Ulfkotte sînt venite la momentul oportun, fiindcă oferă un foarte bun prilej de a se reitera teme bine cunoscute din arsenalul diplomaţiei de forţă. La Moscova se spune mereu că „elita conducătoare, oligarhia financiară care se află în controlul Statelor Unite, războiul este un instrument personalizat pentru centralizarea şi menţinerea puterii şi de stabilire a unei noi ordini monetare mondiale. Tot ceea ce s-a întîmplat în Ucraina a fost ca să provoace Rusia. (…) Rusia ştie ce se întîmplă şi se pregăteşte acum pentru inevitabil – războiul termonuclear. Ceea ce era de neconceput cu doar doi sau trei ani în urmă, Rusia ia acum în considerare o organizare pe scară largă din punct de vedere militar şi ia în considerare un posibil prim atac împotriva NATO şi SUA”. Din scenariu şi regie nu se putea să lipsescă şi un general, un înalt oficial al Ministerului rus al Apărării, care să pună concluzia şi să dea direcţia, generalul Yury Yakubov. „În opinia mea, inamicul nostru principal îl reprezintă de fapt SUA şi blocul Nord-Atlantic. (…) Rusia şi-a unit forţele de Apărare a Spaţiului Aerian cu cele terestre, pe mare şi forţele nucleare aeriene. În plus, este necesar să se conceapă condiţiile în care Rusia ar putea efectua un atac preventiv”.

Cum s-ar spune, q.e.d. – quod erat demonstrandum!

General (r) AUREL ROGOJAN
TRICOLORUL