Militarii Armatei Române trebuie să fie cinstiţi şi respectaţi
Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale impunea o semnificaţie redusă „Zilei Armatei României”. Tot atunci s-a hotărît ca ziua de 25 octombrie să fie proclamată şi aniversată ca „Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române”. Spre aducere aminte, dar şi din respect faţă de adevăr, este imperios necesară evidenţierea „ocultatei” feţe a eforturilor inimaginabile, a sacrificiilor şi eroismului militarilor Armatei Române, de-a lungul întregii sale existenţe, ascunsă, în mod regretabil şi ruşinos, tinerei generaţii, din raţiuni politice conjuncturale. Au fost date uitării eroismul plăieşilor în lupta pentru apărarea Cetăţii Neamţului atacată de regele leşilor, Sobieţki, luptele de la Plevna şi Griviţa şi eroismul recunoscut al ostaşilor români în timpul Războiului de Independenţă. Nimic despre războaiele balcanice. Nimic despre Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, nimic despre eliberarea Ungariei de sub dictatura „revoluţionarului” bolşevic Bella Kuhn şi opincile puse pe clădirea Parlamentului din Budapesta, nimic despre rapturile teritoriale ale dezastruosului an 1940: nord-vestul Transilvaniei, Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Cadrilaterul. Nimic despre 22 iunie 1941, despre Odesa şi Stalingrad, nimic despre trădarea naţională de la 23 august 1944. Mult prea puţin, estompat, se vorbeşte despre contribuţia militarilor români în luptele din Ungaria, Austria, Cehoslovacia. Nimic despre măcelul de la Jilava, de la 1 iunie 1946… şi multe alte acte de eroism ale Armatei Române. Totul a fost, în mod forţat, redus la 24/25 octombrie – ziua regelui Mihai, o copie la indigo a zilei de 9/10 mai (ziua regelui Carol I) de la sfîrşitul Războiului de Independenţă 1877-1878. Totul a fost rezumat la luptele românilor de la Carei şi Oarba de Mureş. Nerecunoscător de puţin! Toţi militarii Armatei Române, de-a lungul întregii sale Istorii, trebuie cinstiţi şi respectaţi. Reducînd totul la ziua de 25 octombrie 1944, se comite o imensă nedreptate faţă de slujitorii Drapelului României, fie luptătorii de pînă la momentul eliberării „ultimei brazde de pămînt românesc”, în 1944, fie cei angajaţi astăzi pe teritoriile altor state, în conflicte declanşate de interese străine Neamului Românesc. Doctrina militară a Armatei Române a fost întotdeauna o doctrină defensivă. Tocmai de aceea, instituţia statului care o guvernează poartă numele de Minister al Apărării Naţionale.
România a fost şi este singură în faţa Istoriei!
Neamul românesc a cunoscut întotdeauna jertfa şi eroismul, ele fiind, de altfel, indisolubil legate de evoluţia istoriei noastre. Orice act de propăşire istorică a fost pentru România consecinţa unor eforturi considerabile, alăturate poziţiei active în faţa evenimentelor. N-am fost neam de ostaşi, dar parcă a fost scris undeva, într-o carte a lumii şi a duhului atotbiruitor, ca neamul acesta de plugari şi păstori să scrie cu sînge cele mai importante momente ale Istoriei, atunci cînd încrîncenarea vremurilor a cerut-o. N-am fost neam de ostaşi, dar n-a fost căpetenie de oaste străină, oricît de puternică, oricît de biruitoare, care să nu rămînă impresionată în faţa curajului şi a nenumăratelor jertfe, pe care ostaşul român le-a dovedit întotdeauna cu statornicie, pe cîmpul de luptă. Tăria noastră, tăria oşteanului român se trăgea din condiţia sa de lucrător al pămîntului. Pentru români, oameni legaţi de glia strămoşească, de truda pe care au oferit-o pămîntului, de bucuria şi belşugul cu care acesta i-a răsplătit, reprezintă – în sens biblic – leagănul vieţii şi al morţii. Urmaşi ai străbunilor daci, românii s-au născut şi au trăit aici, între aceste hotare, „la poarta furtunilor şi a trecerii oştilor” (N. Iorga), fiind gata să moară în ceasul suprem – uriaş înţeles al jertfei pe care ei au adus-o de mii de ori în locuri udate cu sînge de ostaşii români. De-a lungul Istoriei, România nu a dus războaie de cotropire. Nu doar atunci, dar mai cu seamă în perioada celui de-al II-lea război mondial, a fost abandonată de aliaţii tradiţionali, Franţa şi Marea Britanie (preocupaţi de propria soartă). S-a aflat singură în faţa Istoriei sale şi a trebuit să aleagă, să lupte pentru supravieţuire.
Eroismul, vitejia şi patriotismul, nu sunt doar cuvinte cuprinse într-un dicţionar.
După cum se ştie, Istoria o scriu învingătorii. Aşa a fost întotdeauna, dar nimeni nu ne poate interzice să spunem şi altceva decît ceea ce ni se impune, decît ceea ce se doreşte a se lăsa pradă uitării, mai cu seamă de Ziua Oştirii Române. Există numeroase şi glorioase momente în Istoria Neamului Românesc cu care ne putem mîndri. Mă voi opri la unul dintre acestea, cînd, ca în repetate rînduri, ca şi astăzi, clasa politică a trădat interesele Neamului Românesc, un ofiţer al Armatei Române a nesocotit laşitatea acesteia. În primele zile ale lui iulie 1940, maiorul Valeriu Carp şi-a slujit poporul aşa cum a crezut că este mai bine şi cum puţini au făcut-o. Ruşii ocupaseră abuziv Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţa şi înaintau spre Putna, încălcînd propriile impuneri ale ultimatumurilor emise în zilele de 26-28 iunie. Nici un ordin de luptă nu ajunsese la Batalionul 3 din Regimentul 16 Infanterie, Divizia a 7-a, aflată în ariergarda trupelor române, la comanda căruia fusese numit maiorul Valeriu Carp. Atunci cînd soldaţii i-au transmis: „se vede Putna!”, adică mormîntul lui Ştefan cel Mare, acesta a decis să nu mai aştepte ordinul de luptă, care nu mai venea, ci a desfăşurat batalionul în dispozitiv de luptă şi a dat ordinul: „Din ordinul meu şi pe a mea răspundere, deschideţi focul!”. Ruşii, care înaintaseră, depăşind ordinele lui Stalin, au căzut seceraţi. Restul trupei s-a oprit, iar Graniţa noastră de Nord-Est a rămas fixată acolo… pe „Aliniamentul Carp”. Eroismul, vitejia şi patriotismul, nu sînt doar cuvinte cuprinse într-un dicţionar, ci reprezintă adevărate valori morale, pe care orice ostaş ştie să le aprecieze, chiar şi la adversarul său. Nici ruşii n-au mai putut schimba Istoria, pentru că atunci, acolo, un ofiţer român a pus stavilă ocupantului! În ţara în care trădarea a fost ridicată la rang de politică de stat, în ţara unde trădători, precum regele Mihai, Pacepa, Răceanu şi toţi parveniţii conducători şi „oficiali” post-decembrişti se bucură de privilegii (unele minţi cretine i-au ridicat chiar la rang de eroi), numele maiorului Valeriu Carp se vrea radiat din Istoria Oştirii Române. Mai mult, pentru gestul său patriotic, ofiţerul român a fost declarat, asemenea Mareşalului, „criminal de război”. Nimeni n-a dorit reabilitarea memoriei sale! A venit momentul să-l cinstim!
Uităm suprema umilinţă la care ne-au supus politicienii
De-a lungul Istoriei, politicienii noştri au realizat prea puţine victorii şi extrem de multe eşecuri. Cuvîntul unui militar onest ne vorbeşte de dincolo de mormînt: „În luptele purtate în perioada 23 august -1 septembrie -24 octombrie 1944 au fost angajate în luptă 27 de divizii, un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizînd un efectiv de 265.735 militari. Au fost eliberate 872 de localităţi, între care 8 oraşe, singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv pe cîmpul de luptă de Armata Română şi recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947. A venit vremea să spunem adevărul aşa cum a fost, fiind imperios necesară cunoaşterea Istoriei aşa cum a fost, cu binele şi cu momentele cu care fie ne putem mîndri, fie ne vom înclina în amintirea celor căzuţi pentru ţară şi Neam. Ziua de 25 octombrie aduce, în fapt, a comemorare. Un apel la memorie şi neuitare pentru:
– cei 381.118 morţi şi 243.622 mutilaţi degeaba pe Frontul de Răsărit. Degeaba pentru că, graţie prostiei şi trădării de la 23 august 1944, 57.900 kilometri pătraţi de pămînt românesc (Basarabia, Bucovina, Herţa şi Cadrilaterul ) pentru care ei s-au jertfit, au rămas sub ocupaţie străină;
– cei 62.000 de basarabeni, foşti militari, predaţi „la cheie” ruşilor, împreună cu familiile lor, după 23 august 1944 şi care au dispărut în Siberia;
– cei peste 1 milion de români din teritoriile ocupate, lichidaţi sau deportaţi de ruşi;
– cei peste 540.000 de cetăţeni români lichidaţi pe loc, în lagăre, pe front (100.000) sau expulzaţi de către ocupantul ungur, inclusiv cele 60.000 de femei trimise ca sclave în Germania, din care au supravieţuit doar 8.000;
– cei 58.330 de ostaşi români, jertfiţi pentru eliberarea Ardealului, parte a celor 169.800 căzuţi în campania din Vest. Şi ei, căzuţi degeaba, pentru că în loc de cobeligeranţă, graţie actului de la 23 august 1944, am căpătat statutul de ţară învinsă, ocupată şi sistematic jefuită.
Uităm suprema umilinţă la care ne-au supus politicienii. Divizia 9 Infanterie era la porţile Careilor din 24 octombrie. Dar a trebuit să aştepte cu arma la picior, ca să elibereze „ultima brazdă” pe 25 octombrie, cînd era ziua de naştere a celui care care l-a predat ruşilor – în plin conflict militar – pe Mareşal, regele care – cu bună ştiinţă sau inconştient, robit de neputinţi şi de invidie – a acceptat ocuparea ţării şi luarea în prizonierat a 6 divizii române în zona Bacău-Neamţ şi a mii de militari izolaţi.
„Armata, sprijinul cel dintîi şi cel din urmă al unui neam” (Simion Mehedinţi)
Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944
„La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbînda poporului nostru, tineri şi bătrîni, aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberînd, astfel, ultima palmă de pămînt sfînt al ţării. Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dîrz şi hotărît şi l-aţi învins. Azi, cînd avangărzile trec pe pămînt străin (se trecuse la eliberarea Ungariei), pentru desăvîrşirea înfrîngerii definitive a duşmanului, gîndul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi, ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului şi luînd pildă de la cei ce au pus patria mai presus decît viaţa, continuăm lupta strîns uniţi în jurul steagului. (…) Datori sîntem să ne plecăm frunţile în faţa celor care nu mai sînt, a celor care au înfruntat plumb duşman, chinuri şi moarte, pentru ca noi să rămînem aici, stăpîni pe vatra noastră plămădită din tainice vise, sudoare şi sînge”. (Eugeniu Carada).
Serbăm sau comemorăm Ziua Armatei României?
Clasa politică post-decembristă a procedat premeditat la distrugerea Armatei Române pe căi frauduloase, cu profituri colosale pentru complici (afacerile: Motorola, Puma, sicriele zburătoare la mîna a treia F16… şi contrabanda cu armament), demers finalizat prin eliminarea Armatei Române de pe tabla de şah a Europei. Prin „efortul” considerabil al politicienilor noştri de mucava, slugi prea-plecate stăpînilor lumii, ceea ce a mai rămas din armată a ajuns umbra fantomatică a celei de altădată. Se fac afaceri, se achiziţionează, cu sume exorbitante, fregate „second-hand” ale forţelor militare britanice propuse pentru scoaterea din uz, avioane de luptă depăşite moral, cu mare grad de uzură, nişte sicrie zburătoare americane la „third hand”, toate reprezentînd un potenţial şi real pericol pentru viaţa echipajelor. Zeul Marte se îndreaptă cu paşi repezi spre poarta dinspre nord-est a României, zăngănindu-şi armele. Ce se va întîmpla în cazul unei ipotetice agresiuni armate? Nu-i greu de presupus, sperăm să nu fie cazul. Cîndva, haina militară impunea respect, acum… un caporal din armata S.U.A. are ţinută de general, iar un ofiţer superior din Armata României, o modestă uniformă pestriţă de campanie. Trist, dar adevărat! În această zi „festivă” mă găsesc într-o mare dilemă: serbăm sau comemorăm Armata Română? De strictă actualitate în aceste zile, cînd este pe cale înfăptuirea dezmembrării României, versurile următoare, reproduse din volumul „Ne cheamă Ardealul” ed. 1944, strigă disperarea celor care au mai rămas români întregi în cuget şi în simţire şi se văd daţi la o parte de vînzătorii de ţară din fruntea statului. Cu certitudine ţara are nevoie de un nou „Mareşal!”
Avem nevoie de Tine, „Mareşale”. Te vrem ca simbol în fruntea ţării
Azi Mureşul, în ţara lui străină/ din ferecate temniţe suspină:/ plînge poporul de-amar şi de jale,/ Te vrem la Bicaz, Mareşale!// Năvalnice Crişuri în fiece seară/ se tînguie tare în ruga amară:/ geme poporul de-amar şi de jale,/ Te vrem în Bihor, Mareşale!// Someşul, tîrziu în noapte îşi spune/ obida, durerea fără de nume:/ tînjeşte poporul de-amar şi de jale,/ Te vrem la Feleac, Mareşale!// şi mamele toate, copiii şi morţii/ în vaiet te cheamă din ghearele sorţii:/ se frînge poporul de-amar şi de jale,/ Te vrem în Sătmar, Mareşale!// Vijelios Arhanghel, mută hotarul iară/ peste trufii vrăjmaşe, la margini de ţară:/ şi arde poporul, de-amar şi de jale,/ La Tisa te vrem, Mareşale!
Prin noi înşine!
La poarta dinspre nord-estul ţării, Zeul Marte îşi zdrăngăne armele. Este o realitate ce nu poate fi ignorată şi, citîndu-l pe domnul general Aurel I. Rogojan, despre care nu se poate afirma că este un neavizat: „C.I.A. dirijează propaganda pentru un război catastrofal cu Rusia”, trebuie să luăm aminte. Recent, directorul şi fondatorul Stratfor, George Friedman, prezent la Bucureşti, a atenţionat România că trebuie să se apere singură, să nu se bazeze pe faptul că S.U.A. îşi vor trimite tinerii să moară pentru România, că în cazul unui conflict militar, Statele Unite nu vor interveni obligatoriu în regiune: „ (…) Nu cred că Rusia va ataca, dar trebuie să vă pregătiţi pentru ce e mai rău, fiindcă în această parte a lumii de obicei ce e mai rău se întîmplă. (…) Trebuie să începeţi să vă refaceţi armata, nu pentru a-i învinge pe ruşi, ci ca să rezistaţi suficient ca să aibă americanii timp să vină”. Şi după al II-lea război mondial, românii au sperat că vor veni americanii… Ca şi altădată, vremelnicii nevrednici, pe mîinile cărora a încăput România, ignoră pericolul, riscînd ca „istoria să se răzbune, repetîndu-se”, aşa cum spunea Nicolae Iorga. Asemenea unui cocoş ce se răţoieşte în faţa tigrului, încă actualul preşedintele în exerciţiu al României şi-a permis să atenţioneze Rusia. Într-un filmuleţ de 7 minute şi jumătate, Vladimir Putin, liderul Federaţiei Ruse, explică situaţia actuală şi lansează un avertisment demn de luat în seamă. Este un avertisment pe care îl recomand tuturor, rămînînd ca fiecare să aprecieze şi să tragă concluziile.
„Săraci în ţară bogată!”
„Un popor de oi naşte un guvern de lupi. Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea românilor au permis clasei politice să-şi bată joc, nepedepsită, de ţară. Lipsit de spirit civic, Poporul Român nu a fost capabil, în aceşti 20 de ani, să tragă la răspundere clasa politică sau să «tempereze» setea ei de înavuţire. Pe român nu-l interesează situaţia generală. Dacă prin fin, naş, cumnat, amic etc. şi-a rezolvat păsul lui, restul ducă-se ştim noi unde! Moştenirea multiseculară a lui hatîr şi bacşiş a rămas atotputernică. Cum să îndrepţi o ţară cînd cetăţenii ei se gîndesc fiecare la sine, şi nu la binele comun?!” (Florin Constantiniu, 2009). Români! Nu vă lăsaţi înrobiţi de vremelnicii nevrednici căţăraţi şi prin voia voastră la butoanelor pupitrelor de comandă ale Naţiunii Române. În 25 de ani au distrus ţara şi au transformat-o în colonie. Au adus-o pe marginea prăpastiei, iar acum ne otrăvesc pămîntul, apa şi aerul, ne „codex”-ează hrana şi ne gonesc tinerii din ţară; ei au vîndut şi vînd – pentru comisioane grase – bogăţiile Naţiunii, nu pe ale lor. Au schilodit Armata Română şi au transformat-o în legiune de mercenari pentru impunerea intereselor potentaţilor planetei şi ale New World Order. Ne-au adus la stadiul de a fi „săraci în ţară bogată”! A sosit timpul ca „Deşteaptă-te, române!” să ne trezească din prea lunga adormire!
Români, pentru o Românie liberă şi independentă, Pentru Armata Română, Oricînd, Oricum, cu Oricine şi contra Oricui! Trăiască Armata României!
„Române! Mulţumirea ta şi a familiei tale împovărate va veni prin înfrăţirea tuturor, prin munca noastră laolaltă, prin înţelegere şi ascultare şi nu pe căile urii sau ale prăbuşirii altuia. Fiindcă munca şi credinţa înalţă, pe cînd invidia şi ura surpă. Fiţi creştini, fiţi oameni, fiţi Români întregi. Luaţi aminte că aceea ce a prăbuşit pe alţii, a fost goana după bunuri şi interese prea pămînteşti. Nu uitaţi că aceea ce a dărîmat aşezări şi tronuri a fost mînuirea oarbă şi sîngeroasă a trufiei, a răzbunării şi a violenţei. Dăltuiţi în cugetele voastre piatra de întemeiere nouă a Neamului. Nu vă risipiţi zbuciumul în fapte mărunte, în clocotiri învrăjbitoare şi în războiri sterpe. Acestea vă scoboară şi amuţesc poruncile morţilor voştri. Neamul acesta trebuie ridicat, întărit, îndreptat. N-avem nici un minut de pierdut în această privinţă”. (Mareşal Ion Antonescu)
ION MĂLDĂRESCU
TRICOLORUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu