Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

marți, 28 octombrie 2014

Administraţia Obama, cea mai "periculoasă" pentru presă din istoria SUA

Administraţia Obama este acuzată în continuare de lipsă de transparenţă faţă de presă de către mass-media americane, fiind denunţată nu doar ca "mai restrictivă", ci şi ca "mai periculoasă" pentru presă decât orice altă administraţie americană din istorie, relatează Washington Post online.

Potrivit publicaţiei, şefa Biroului de la Washington al ziarului USA Today, Susan Page, a adăugat aceste critici celor formulate anterior, într-un seminar organizat sâmbătă de Asociaţia Corespondenţilor la Casa Albă (WHCA), referindu-se la investigaţiile preşedinţiei asupra scurgerilor de informaţii şi la catalogarea de către aceasta a jurnalistului James Rosen de la Fox News drept un posibil "co-conspirator" în încălcarea legii cu privire la spionaj (Espionage Act), informează Mediafax.

Între alţii, fostul editor executiv de la New York Times (NYT) Jill Abramson a subliniat, anterior, că "aceasta este cea mai secretoasă Casă Albă în a cărei acoperire am fost implicat", iar reporterul NYT James Risen a spus pur să simplu "eu cred că Obama urăşte presa".

De asemenea Bob Schieffer de la CBS News a apreciat că "această administraţie exercită un control mai mare decât cea a lui George W. Bush şi a celei dinaintea acesteia".

WHCA a convocat seminarul atât pentru a elabora strategii despre modul de a deschide alte căi către administraţia lui Barack Obama - care se proclamă cea mai transparentă din istorie, cât şi pentru a compara "poveşti" care arată în multe privinţe că aceasta nu este ceea ce pretinde.

Peter Baker, un reporter-veteran la Washington de la NYT, a dat ca exemplu faptul că a primit o notă de la Casa Albă în care se preciza că preşedintele a fost informat despre subiectul respectiv.

Corespondentul-şef la Casa Albă al ABC Nwes Jonathan Karl a subliniat că administraţia nu a oferit absolut nicio informaţie în timpul dublului atac cu bombă de la Boston, aflând pe alte căi că FBI trimite echipa de interogatori în oraş, ceea ce nu ar fi aflat de la Casa Albă, a insistat el.

Exprimarea acestor nemulţumiri sâmbătă a avut loc în contextul în care preşedintele Obama a primit-o cu o zi înainte pe infirmiera Nina Pham din Texas, după încheierea perioadei de recuperare, la Institutele Naţionale de Sănătate (NIH), în urma infectării cu Ebola. Casa Albă a anunţat că doar fotografi vor fi primiţi la eveniment, dar nu şi ziarişti şi cameramani.

Potrivit preşedintei WHCA Christi Parsons, Casa Albă a "crescut" numărul oportunităţilor pentru fotografi, în urma unui protest de anul trecut, şi discută săptămânal cu Asociaţia "oportunităţi pentru o acoperire mai mare". De asemenea, Asociaţia lucrează la un set de "obiective" pentru "mai mult acces" la Casa Albă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu