Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

joi, 28 august 2014

Ce prevede armistiţiul dintre Israel şi Fâşia Gaza

Israelienii şi palestinienii au acceptat o propunere egipteană de armistiţiu permanent în Fâşia Gaza, intrat în vigoare marţi, după 50 de zile de conflict care s-a soldat cu peste 2.140 de morţi în rândul palestinienilor şi 69 în rândul israelienilor, dintre care 64 sunt militari.

Acordul de armistiţiu permanent este respectat, a anunţat miercuri dimineaţa o purtătoare de cuvânt militară israeliană pentru AFP, informează Mediafax. 

"De marţi seara nu au avut loc tiruri de rachete către teritoriul israelian şi niciun atac aerian israelian în Fâşia Gaza", a spus purtătoarea de cuvânt israeliană.


Iată, mai jos, principalele puncte ale propunerii egiptene, potrivit lui Azzam al-Ahmed, şeful delegaţiei palestiniene.

1. Deschiderea punctelor de trecere

- Armistiţiul urmează să antreneze deschiderea imediată a punctelor de trecere între Fâşia Gaza şi Israel, în vederea ajutorării reconstrucţiei enclavei cu 1,8 milioane de locuitori, căreia i-a fost impusă o blocadă strictă începând din 2006. 

"Iniţiativa egipteană include deschiderea trecerilor pentru nevoi umanitare şi provizii, material medical şi tot ceea ce va permite repararea sistemelor de alimentare cu apă, electricitate şi telefonie mobilă", potrivit lui al-Ahmed.

- Erez, în nord, este principalul punct de trecere pentru persoane, iar Kerem Shalom, în sudul Fâşiei Gaza, este singurul punct de trecere pentru bunuri materiale.

- Dacă punctele de trecere comerciale au rămas deschise în timpul celei mai mari părţi a conflictului, intrarea pe teritoriul palestinian a anumitor bunuri - în special materiale de construcţie - este puternic limitată prin blocadă.

- Al-Ahmed şi egiptenii nu au evocat punctul de trecere de la Rafah, către Egipt, închis cea mai mare parte a timpului în ultimele luni.

2. Extinderea zonelor de pescuit

- Restricţiile impuse de către Israel pescarilor din Fâşia Gaza urmează să fie anulate - şi nume limitarea navigării la o distanţă de trei mile de ţărm - şi extinse până la distanţa de şase mile marine (11 kilometri), iar apoi 12 mile.

Potrivit Acordurilor de la Oslo din 1994, pescarii din Fâşia Gaza aveau dreptul să navigheze până la o distanţă de 20 de mile marine de ţărm, dar această distanţă a fost redusă în mai multe rânduri de către israelieni, ca răspuns la tiruri de rachete sau atacuri.

3. Deţinuţi

- Propunerea egipteană evocă anumite puncte de discutat, ca "eliberarea deţinuţilor palestinieni în schimbul cadavrelor militarilor israelieni ucişi", potrivit lui al-Ahmed.

Peste 5.000 de palestinieni sunt încarceraţi în Israel.

Hamas, care se află la putere în Fâşia Gaza, doreşte eliberarea a 60 de deţinuţi care au fost eliberaţi în 2011 în schimbul eliberării militarului Gilad Shalit, dar care au fost încarceraţi din nou în iunie, după răpirea şi uciderea a trei tineri israelieni în Cisiordania ocupată.

4. Portul şi aeroportul din Gaza

- Palestinienii cer redeschiderea aeroportului din oraşul Gaza şi posibilitatea de a reutiliza portul maritim. 

"Acesta este unul dintre punctele care urmează să fie discutate în cadrul negocierilor" prevăzute într-o lună, potrivit oficialului palestinian. "Cele două părţi ar putea să adauge şi alte subiecte negocierilor", a adăugat el.

5. Blocada şi demilitarizarea

- Este vorba despre revendicări importante pentru ambele părţi: palestinienii cer anularea blocadei, ceea ce israelienii refuză atât timp cât Fâşia Gaza nu va fi total demilitarizată.

- Potrivit lui al-Ahmed, Acordul încheiat marţi prevede anularea blocadei, dar nu a fost furnizat niciun detaliu cu privire la posibile restricţii asupra importurilor de materiale de construcţie sau reluarea exporturilor din Fâşia Gaza.

- Israelul a afirmat că problema demilitarizării şi cea a măsurilor de împiedicare a mişcării Hamas de a se reînarma vor fi discutate la Cairo, în cadrul unor negocieri care urmează să înceapă la o lună după intrarea în vigoare a armistiţiului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu