Doi bărbaţi au fost biciuiţi în public, în oraşul iranian Shiraz, pentru că au mâncat în timpul orelor de post din perioada Ramadanului, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty în pagina electronică.
Potrivit presei iraniene, comandantul poliţiei din provincia Fars, Ahmad Ali Goudarzi, a declarat că fiecare dintre cei doi bărbaţi a primit câte 80 de lovituri de bici.
Goudarzi a afirmat că a mânca în public în timpul Ramadanului este o infracţiune pedepsită de legea islamică. El a avertizat că poliţia va acţiona conform legii împotriva celor care încalcă această prevedere.
Postul în timpul Ramadanului este considerat o îndatorire religioasă pentru musulmani.
Organizaţiile pentru drepturile omului au denunţat aplicarea loviturilor de bici, considerate pedepse crude şi inumane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu