În secolul al XIX-lea, un scriitor francez încă necunoscut la adevărata sa valoare a descris în detaliu aselenizarea astronauţilor, care avea să aibă loc peste aproape un secol.
La fel, în romanul „2.000 de leghe sub mări”, tânărul Jules Verne, pasionat de ştiinţă şi cu o imaginaţie debordantă, a scris despre submarine şi despre o tehnologie (aflată acum încă în stadiul de experiment) prin care apa era transformată în combustibil de enigmaticul savant proscris Căpitanul Nemo.
Observând atent lumea din jur, Jules Verne a intuit într-un mod incredibil cum vor arăta oraşele viitorului.
„Parisul în secolul al XX-lea”, carte scrisă în 1863, descrie în detaliu frumoasa capitală a Franţei, plină de zgârie-nori, dar şi pe locuitorii ei, care merg cu trenuri similare celor numite acum Maglev şi folosesc calculatoare conectate la Internet.
Născut în 1828, Jules Verne a urmat cariera tatăului său, luându-şi doctoratul în drept în 1851, dar în acelaşi timp frecventa cu plăcere saloanele literare pariziene.
Astfel, în 1849 l-a cunoscut aici pe celebrul Alexandre Dumas şi s-a împrietenit cu fiul acestuia, care avea să devină la rândul său scriitor.
I-a arătat noului său prieten manuscrisul unei comedii, „Paiele Rupte”, pe care a reuşit apoi s-o monteze pe scena unui teatru din Paris, acesta putând fi considerat debutul său literar. Timp de 20 de ani, el a continuat să lucreze la teatru, experienţă care l-a ajutat foarte mult şi în construcţia narativă a romanelor sale, care sunt deosebit de captivante.
Succesul avea să vină mai târziu, datorită editorului Pierre-Jules Hetzel, pe care l-a întâlnit în 1862 şi căruia i-a prezentat manuscrisul romanului intitulat iniţial „Călătorie în balon”.
Hetzel, care publicase deja autori celebri, precum Honore de Balzac, George Sand şi Victor Hugo, a fost încântat de stilul inedit al lui Jules Verne, pentru că dorea să lanseze o revistă care să îmbine divertismentul cu ştiinţa.
Sub coordonarea lui avea să apară seria „Călătorii extraordinare”, care va cuprinde 44 de romane science-fiction şi de aventură semnate de Jules Verne.
Printre acestea se vor număra: „Cinci săptămâni în balon” (1863), „2.000 de leghe sub mări” (1869), „Călătorie spre centrul Pământului” (1864), „De la Pământ la Lună” (1865), „Copiii căpitanului Grant” (1867), „În jurul Lunii” (1870), „Ocolul Pământului în 80 de zile” (1873), „Insula Misterioasă” (1874).
Jules Verne a murit în 1905 în urma unor complicaţii provocate de diabet, lăsând în urmă o operă literară prolifică şi o viziune care avea să schimbe lumea.
Din acest punct de vedere, este dificil să spunem dacă el a prevăzut ce avea să fie în viitor, unde avea să ajungă progresul tehnologic, sau dacă imaginaţia lui este cea care i-a influenţat pe alţi inventatori şi a făcut posibilă această evoluţie.
Fără să facem speculaţii în acest sens, trebuie să menţionăm că savanţi precum Edwin Hubble, Jacques Cousteau şi Hermann Oberth au fost fascinaţi de romanele lui Jules Verne şi au recunoscut că aceste scrieri pline de fantezie au fost pentru ei o sursă de inspiraţie.
Cum au prins viaţă invenţiile imaginate de Jules Verne?
1. Submarinele electrice. Una din cele mai cunoscute romane ale sale, „2.000 de leghe sub mări” (1869), îl prezintă pe Căpitanul Nemo străbătând oceanele lumii la bordul unui submarin electric gigant, Nautillus.
Submarinul avea săli luxoase şi era alimentat cu energie electrică. În 1964 a fost construit acest submarin, Alvin, care, deşi mult mai mic, putând găzdui doar 3 persoane, funcţionează pe un principiu similar, fiind alimentat cu baterii.
2. Emisiunile de ştiri. În 1889, Jules Verne a scris un articol, intitulat „În anul 2889”, unde descria presa viitorului. În locul clasicelor ziare, abonaţii vizionau un program în care reporterii discută cu oamenii de ştiinţă şi cu politicienii despre cele mai importante evenimente ale zilei.
Primul program de ştiri televizate a fost difuzat abia în 1920, deci după 30 de ani de la momentul în care scriitorul a descris această formă de comunicare în masă.
3. Velele solare. În 1865, în romanul „De la Pământ la Lună”, Jules Verne a scris despre o navă spaţială alimentată cu lumină. Azi există ceva similar – velele solare.
Pe 21 mai 2010, în cadrul misiunii Ikaros, Japonia a lansat cu succes o velă de acest fel, pentru a cerceta planetele din apropierea noastră. Vela, cu o lăţime de 14 metri, funcţionează cu energie solară.
Proiectul a fost propus prima dată în 1920, iar aceste vele au ca scop propulsarea navetelor spaţiale cu ajutorul radiaţiei solare, fără să mai fie nevoie de alt combustibil.
4. Modulul lunar. Jules Verne a descris tot în romanul „De la Pământ la Lună” „proiectile” care erau folosite pentru a transporta pasagerii pe Lună.
Acestea erau ataşate la „tunuri uriaşe” care când erau trase ajutau „proiectilul” să învingă forţa gravitaţiei, scriitorul folosind de obicei descrieri destul de detaliate ale tehnologiei imaginate în cărţile sale.
Acum există modulele lunare, cu care NASA a reuşit să ajungă pe Lună. Aceste capsule în care stau membrii echipajului sunt ataşate la rachetele care le propulsează şi le transportă la destinaţie, exact cum îşi imaginase sciitorul francez acum aproape 200 de ani.
5. Reclamele scrise pe cer. Atent observator a lumii din jurul său, Verne a intuit şi viitorul promiţător al reclamelor, iar în articolul „În anul 2889”, el a descris o nouă metodă de anunţuri publicitare similare scrisului pe cer.
„Toţi au observat aceste anunţuri uriaşe reflectate de nori, erau aşa de mari că puteau fi văzute de populaţia unor întregi oraşe sau chiar a unei ţări întregi”, scria Jules Verne.
Aceste intuiţii uimitoare sunt cu atât mai impresionante cu cât scriitorul nu avea o pregătire în domeniul ingineriei sau fizicii. Este adevărat însă că el avea prieteni pasionaţi de ştiinţă şi invenţii şi este foarte posibil ca multe idei să-i fi venit din discuţiile din aceştia.
Scrisul pe cer a fost folosit prima dată în 1930, de Skywriting Corporation din Statele Unite, iar printre primii clienţi s-a numărat compania Pepsi-Cola.
Pentru un asemenea proiect este nevoie de cinci avioane care zboară în formaţie şi fiecare eliberează un fum special la peste 3 km altitudine, astfel că mesajul este vizibil de la mare distanţă.
6. Videoconferinţele. Tot în articolul „În anul 2889” Jules Verne a descris „fonotelefotul”, un precursor al tehnologiei care permite acum organizarea videoconferinţelor, sistem ce face posibilă conectarea unor persoane aflate la mare distanţa unele de altele.
Iată cum îşi imagina scriitorul această tehnologie, care a devenit realitate mult mai devreme decât şi-a închipuit el: „Fonotelefotul transmite imagini prin intermediul unor oglinzi sensibile conectate cu fire”.
7. Elicopterul. Este adevărat că pasiunea romancierului francez pentru tehnologie nu se limita la discuţiile cu prietenii. El citea mereu reviste de specialitate pe care le găsea la cluburile frecventate şi chiar îşi lua notiţe din aceste publicaţii.
În anul 1862, a devenit secretarul Societăţii de Aviaţie, care avea ca scop „încurajarea transportului aerian cu aparate mai grele ca aerul”, după cum enunţau fondatorii săi.
Societatea a atras curând şi alţi membri din elita intelectuală franceză, printre care Alexandre Dumas şi George Sand, buni prieteni cu Jules Verne.
Scriitorul a fost unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai unui proiect conceput de Felix Tournachon, un jurnalist şi fotograf pasionat de invenţii, cunoscut sub pseudonimul de Nadar, membru fondator al Societăţii de Aviaţie.
Nadar a inventat helicopterul. Cel puţin pe hârtie. El şi-a imaginat practic un aparat care să zboare cu ajutorul unor aripi care se rotesc.
Încântat de proiectul la care a colaborat, Jules Verne a scris despre Societatea de Aviaţie în cărţile sale, iar numele lui Nadar apare chiar în romanul „De la Pământ la Lună”, unde inventatorul amator este menţionat sub numele Ardan.
Uriaşa maşinărie zburătoare imaginată de Jules Verne şi de prietenii săi a prins viaţă în romanul „Robur Cuceritorul” (1886), sub numele Albatros, ca invenţie a genialului Robur.
Romanul a fost ilustrat de Leon Bennett, după instrucţiunile clare ale lui Jules Verne, astfel că azi putem vedea cum şi-a imaginat el această primă aeronavă.
Povestirea lui a devenit sursa de inspiraţie pentru tânărul Igor Sikorsky, un mare fan al lui Jules Verne, care a visat toată viaţă să inventeze un aparat la fel ca Albatrosul.
În 1939, el a reuşit să ridice de la sol un aparat, VS-300, care a zburat doar câţiva centimetri, dar care poate fi considerat precursorul uriaşelor elicoptere Sikorsky de astăzi.
Poate că printre scriitorii science-fiction de astăzi se ascunde un alt Jules Verne, iar peste zeci sau sute de ani, ideile lui, considerate acum pură fantezie, vor deveni parte din viaţa de zi cu zi a oamenilor care vor trăi atunci pe Pământ sau pe alte planete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu