Textul urmează să pună capăt unei controverse care crează tensiuni şi afectează relaţiile internaţionale de aproximativ zece ani.
Obiectivul negociatorilor Grupului 5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) şi celor reprezentând Republica islamică este ca Iranul să asigure pe teremn lung restul lumii de caracterul exclusiv paşnic al programului său nuclear şi ca, în schimb, sancţiunile internaţionale care-i sufocă economia să fie anulate.
Primele trei şedinţe de negociere, rezultatul unui acord încheiat la Geneva în toamnă, au condus la un optimism prudent.
Mohammad Javad Zarif, ministrul de Externe al Republicii islamice, aprecia, după ultima întâlnire de la Viena, în aprilie, că aproape jumătate dintre punctele delicate au fost soluţionate.
Unul dintre principalele subiecte de îngrijorare, reactorul de la Arak, pare că a fost soluţionat.
Acest echipament, situat la aproximativ 240 de kilometri sud-vest de Teheran, ar putea, în mod teoretic, să furnizeze Iranului plutoniu susceptibil să ofere o alternativă în vederea fabricării unei bombe atomice. Teheranul afirmă că acest reactor de 40 de megawaţi, a cărui construire este supravegheată de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), are scopuri exclusiv de cercetare, şi anume medicală.
Statele Unite au propus transformarea reactorului cu apă grea în reactor cu apă uşoară, dar Iranul a refuzat. În schimb, Teheranul a propus modificarea concepţiei reactorului, în vederea limitării plutoniului care va fi produs.
Pe de altă parte, experţi tehnici din cadrul AIEA constată, lună de lună, că Teheranul respectă angajamentul pe care şi l-a asumat la Geneva.
Astfel, la 17 aprilie, Agenţia ONU evalua că Iranul şi-a redus cu 75% stocul de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20%.
Exprimându-şi satisfacţia faţă de ultimele negocieri de la Viena, Zarif nota totodată că "partea dificilă" abia începe şi că acordul sperat ar putea să fie "torpilat", chiar dacă doar "2% dintre subiectele discutate" nu fac obiectul unui acord.
Documentul promite să fie extrem de complex - un negociator american a comparat procesul cu "un cub Rubik".
Între obstacolele care au rămas de trecut se află capacităţile de îmbogăţire a uraniului care-i vor rămâne Iranului după o eventuală înţelegere, şi anume numărul de centrifuge rapide, de nouă generaţie, pe care ţara va putea să continue să le utilizeze.
Marile puteri sunt îngrijorate, de asemenea, de activităţile Teheranului în domeniul rachetelor balistice, care ar putea să fie capabile să transporte încărcături nucleare.
Orice acord la care s-ar putea ajunge până la 20 iulie - termenul-limită convenit iniţial, dar care poate să fie amânat cu şase luni - va trebui să-i mulţumească nu doar pe cei care-l vor negocia, ci şi pe sceptici, destul de numeroşi atât în Congresul american, în Guvernul israelian şi inclusiv în Iran.
La Teheran, conservatorii sunt hotărâţi să submineze susţinerea de care beneficiază preşedintele moderat Hassan Rohani în eforturile sale de negociere, decriptează pentru AFP Siavosh Randjbar-Daemi, un profesor iranian de la Universitatea britanică Manchester.
Ministrul "Zarif şi echipa sa se află într-o poziţie incomodă", afirmă expertul. "Este neapărat necesar ca ei să înceapă să arate câştiguri tangibile şi să spună în mod clar cum vor putea sancţiunile să fie anulate", adaugă el.
Unitatea marilor puteri pare să reziste bine, în pofida răcelii produse de către criza ucraineană între Rusia şi Occident.
Există o explicaţie simplă a acestui lucru, în opinia lui Kelsey Davenport. "Un Iran care deţine arma nucleară nu este în interesul Rusiei", rezumă această analistă de la Arms Control Association. Iar "Washingtonul şi Moscova nu-şi pot lăsa diferendul să interfereze cu obţinerea unui acord nuclear", adaugă ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu