Casa Poporului – brand de ţară

Cît am fost deputat, din 2000 pînă în 2008, am făcut milioane de paşi prin Casa Poporului… Fascinat de măreţia şi unicitatea ei… Mîndru de superba creaţie (fie ea şi controversată!) a generaţiei anterioare… Păcălit, în primele săptămîni, de coridoarele ei interminabile, prin care, lipsit de firul Ariadnei, mă pierdeam cu uşurinţă… Apoi i-am învăţat harta, aproape pe dinafară… Cu scurtături ingenioase şi cotloane neştiute… Dar, ca orice muritor, mi-am atins limitele: urcam pînă la etajul 7 şi coboram doar pînă la S2… Ştiam că sînt nu-ştiu-cîte niveluri dedesubt, dar n-aveam voie să-mi bag nasul pe acolo, aşa că n-am încercat… Şi nici pe clădire n-am urcat, ca să înalţ steagul acela de 22 de metri (care a fluturat o vreme, apoi s-a potolit!)…

Dar Casa Poporului (sau Casa Republicii, ori Palatul Parlamentului, cum îi zice mai nou, mai ales că funcţionează acum ambele Camere – cea inferioară, din 1994, şi cea superioară, din 2004) reprezintă mult mai mult de atît… Nu e vorba aici doar de abscisa materială, ci şi de ordonata spirituală. Să mă refer, totuşi, la prima (pentru că la a doua e mai potrivit să reflectăm, solitari, fiecare dintre noi): lungime – 270 metri; lăţime – 245 metri;  înălţime – 178  metri, din care 86 metri (pe 12 niveluri, peste cota 0) şi 92 metri (adîncime sub nivelul solului – unde se găsesc şi două adăposturi antiatomice şi un by-pass de metrou, sub forma unui tunel mai mic, pentru electrocar); suprafaţa construită la sol – 66.000 metri pătraţi; suprafaţă totală: 330.000 metri pătraţi (pe 23 de corpuri – sau „tronsoane” de clădire).

Resurse umane: sute de arhitecţi şi ingineri, plus vreo 20.000 de muncitori. Colectivul de arhitecţi a fost coordonat de Anca Petrescu, iar structura de rezistenţă a Casei Poporului a fost realizată de o echipă condusă de Traian Popp (pe atunci, şeful colectivului de rezistenţă la Institutul de Proiectare „Carpaþi”). Antreprenor general al lucrării: Trustul Carpaţi. Construcţia Casei Poporului a avut loc în anii ’80, sub supravegherea directă şi constantă a lui Nicolae Ceauşescu. Ceremonia aşezării pietrei de temelie a clădirii a avut loc la 25 iunie 1984. Investiţie financiară: circa 4 miliarde de dolari (potrivit unei estimări datînd din 2006).

Iată cîteva elemente reţinute de Wikipedia (nu Wikileaks!), în legătură cu faimoasa Sală a Unirii (una dintre „Perlele Coroanei”): „La 22 decembrie 1994, sala a fost inaugurată cu ocazia celei de-a cincea comemorări a Revoluţiei Române din 1989. Sala Unirii a fost proiectată pentru marile recepţii care ar fi avut loc la nivel de şef de stat în această clădire. Denumirea ei iniţială a fost Sala de Banchete, ceea ce a atras după sine şi o tratare arhitecturală cu fast a acestei săli. Spaţiul interior este cel mai amplu (fiind a doua ca înălţime) dintre sălile Centrului Internaţional de Conferinţe, de excepţie, din întregul palat. Este rodul multor zile şi nopţi de lucru, atît pentru arhitecţii, cît şi pentru constructorii şi artiştii plastici români.

Este compusă dintr-o navă mare centrală (18×54 metri), cu un luminator central bogat ornamentat (din aluminiu turnat, acoperit cu slagmetal auriu) şi două nave laterale (6×42 metri), despărţite între ele prin două colonade. Nava principală are înălţimea medie de 15 metri, iar cele două laterale de 12,5 metri, cu plafoanele rezolvate cu intersecţii de cilindri. Coloanele au caneluri în stil românesc, cu capitel corintic, şi sînt din marmură albă de Ruşchiţa. Pereţii au oglinzi de ipsos cu ancadramente din marmură albă de Ruşchiţa, bogat ornamentate. Fundalurile sînt tratate aproape identic cu un arc puternic foarte ornamentat şi cîmpul din marmură albă.

Tavanul este din sticlă. Date fiind dimensiunile sălii, pe latura lungă de intrare, uşile au fost tratate ca portale monumentale, casetate cu intarsii din lemn de cireş, iar rama din marmură albă, cu motive inspirate din arhitectura tradiţională românească. Sala se deschide direct către exterior, către parc, prin nişte uşi – ferestre înalte de 8m cu ornamente metalice din inox. Luminatorul, care ocupă aproape toată nava centrală, este executat de către artiştii plastici cu elemente din aluminiu turnat acoperit cu şlagmetal auriu. Covorul imens (1100 m²) care acoperă toată partea centrală a sălii, a fost proiectat special pentru acest spaţiu, avînd elemente preluate din decorurile sălii. Are o greutate de circa 3 tone, aşa că e nevoie cam de 35 de oameni pentru a-l desfăşura. Nu este expus în permanenţă, sala fiind foarte des folosită pentru tîrguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale. La fel ca şi în foaierul dinaintea sălii, ecoul este foarte puternic”.

Casa Poporului are şi alte săli de conferinţe cu totul speciale: “Al. I Cuza”, “I. C. Brătianu”, “C. A. Rosetti”, “Nicolae Iorga”, “Take Ionescu”, “Nicolae Bălcescu”, “Sala Drepturilor Omului” etc. Ca să nu mai vorbim de sălile de plen ale Senatului şi Camerei Deputaţilor…

Drept pentru care Casa Poporului figurează cu trei recorduri în World Records Academy – pentru cea mai mare, cea mai scumpă ºi cea mai grea clădire administrativă pentru uz civil din lume.

De ce n-am desemna, în mod oficial, acest edificiu grandios, ridicat cu truda românilor, ca fiind brandul nostru de ţară? De la introducerea Casei Poporului în circuitul turismului mondial, şi pînă la confecţionarea de suveniruri cu forma sau imaginea monumentalei clădiri, ideile se pot pune repede în mişcare… Dacă alte ţări atrag, anual, milioane de turişti interesaţi să viziteze cîteva ruine prăfuite sau să se fotografieze în costume naţionale (altminteri, fabricate pe vapor!), de ce noi, românii, să nu facem bani frumoşi dintr-o investiţie uriaşă care, la urma urmei, ar cam trebui să-şi scoată banii?…  Să punem Casa Poporului pe: albume foto, cărţi poştale, timbre, medalii, brelocuri, semne de carte, agende, ceşcuţe şi farfurioare de ceramică, bibelouri, jucării (ex.: trenuleţe electrice care să străbată labirintul Palatului Parlamentului), CD-uri cu jocuri pe computer sau galerii multimedia – audio/video/foto ş.a.m.d.

Aşadar, propun: CASA POPORULUI – BRAND DE ŢARĂ! Isaac Newton spunea, cîndva: “Dacă am văzut atît de departe, este pentru că m-am ridicat pe umerii unor uriaşi”. A venit timpul ca noi, românii, să privim lumea de pe Casa Poporului, nu de la nivelul Mării Negre…

VLAD HOGEA
TRICOLORUL