Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Dmitri Rogozin este "nebunul regelui", care "vrea să enerveze", menţionând că "unui clovn de teapa lui îi răspunzi ca atare" şi că atunci când din partea Rusiei va fi un comunicat elevat, răspunsul României va fi un răspuns elevat.
"Rogozin este nebunul regelui. Dacă îl iei în serios, trebuie să iei nişte măsuri extrem de costisitoare. (..) Unui clovn de teapa lui Rogozin îi răspunzi ca atare", a spus Băsescu la B1 TV.
El a precizat că nu se ştie dacă interdicţia survolului spaţiului aerian al UE intră în pachetul unu şi doi de sancţiuni împotriva Rusiei.
"Este clar că nu am fost foarte pregătiţi, la nivelul Uniunii Europene, nu al României, pentru o astfel de întâmplare care nu s-a întâmplat până acum", a spus Băsescu.
Preşedintele a mai spus că Rogozin a jignit românii, iar el, ca şef de stat, nu a răspuns oficial, pentru că nu este vorba despre un comunicat elevat. "Când va fi un comunicat elevat, răspunsul va fi un răspuns elevat", a spus Băsescu, menţionând că "Rogozin scrie mult, are mintea odihnită, nu are ce face".
"Mă întreb câte pahare a băut (Traian) Băsescu" înainte de a închide spaţiul aerian pentru "avionul nostru", a scris luni vicepremierul rus Dmitri Rogozin pe Twitter, ca răspuns la acuzaţiile de duminică ale preşedintelui român.
Declaraţia lui Rogozin vine după ce preşedintele român a declarat duminică la Timişoara că trebuie aflat mai întâi câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă asemenea declaraţii, referindu-se la atacurile vicepremierului rus Dmitri Rogozin la adresa României.
"La astfel de declaraţii eu nu pot avea decât o singură reacţie. Trebuie să aflăm câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă aceste declaraţii. E o declaraţie lipsită total de respect faţă de un alt stat, faţă de orice altceva ce nu reprezintă Mama Rusia", a declarat pentru opiniatimisoarei.ro preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului a adăugat că Rogozin a rămas încă la modul de gândire al stalinismului. Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a anunţat sâmbătă că a revenit la Moscova, din Republica Moldova, în pofida faptului că avionul său a fost obligat de către avioane ucrainene de interceptare să se se întoarcă din drum, la Chişinău, potrivit agenţiei ruse Itar-Tass, informează Mediafax.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu